Șeful CJ Bihor, Ilie Bolojan: Primele patru platforme de deşeuri vor fi deschise în iunie / 32 de platforme vor fi construite cu fonduri europene până la finalul anului/ Cetăţenii vor putea depozita gratuit deşeurile mari

platforme deseuri Sursa foto: Facebook/Consiliul Județean Bihor

Preşedintrele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat, că primele patru platforme de deşeuri vor fi deschise în iunie, iar până la finalul anului vor exista 32 de platforme.

”32 de platforme pentru colectarea deşeurilor mari sunt pregătite să fie realizate, până la sfârşitul anului, în judeţul Bihor. Primele 4, din Aleşd, Beiuş, Marghita şi Salonta au fost recepţionate în această săptămână. Până luna viitoare vor deveni operaţionale”, a anunțat preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Ilie Bolojan precizează că platformele vor fi gestionate de firmele de salubritate şi vor fi deschise câteva zile pe săptămână.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cetăţenii vor putea depozita gratuit deşeurile mari: mobilier, cauciucuri, resturi din construcţii etc. Fiecare categorie de deşeuri va fi depusă în containerul corespunzător, apoi deşeurile vor fi valorificate sau reciclate.

”Am avut o primă consultare, joi dimineaţă, cu reprezentanţii celor 4 primării şi până la sfârşitul săptămânii viitoare vom anunţa orarul de funcţionare. Vor putea depune deşeuri şi locuitorii din comunele învecinate cu cele 4 oraşe, în baza înţelegerii dintre primării. Până la sfârşitul lunii vom finaliza licitaţia pentru a doua etapă, pentru încă 12 platforme. Până în octombrie vor fi şi acestea deschise pentru cetăţeni”, a mai transmis preşedintele CJ Bihor.

Bolojan explică faptul că se verifică ofertele depuse de constructori şi pentru cele 16 platforme din ultima etapă.

”Ne propunem ca până la sfârşitul lunii iunie să desemnăm firma câştigătoare şi pentru acestea.

Toate platformele trebuie finalizate până la sfârşitul anului, având în vedere că fondurile europene pentru construirea acestei reţele de platforme le avem asigurate doar până în decembrie”, a mai precizat Bolojan.

Acesta explică faptul că, de anul viitor, ”la o distanţă rezonabilă de locuinţă, fiecare bihorean va putea să-şi ducă deşeurile mari din gospodărie”.

”Nu ar mai trebui să vedem mobilier şi geamuri vechi pe lângă containerele de lângă blocurile din oraşele noastre sau saci cu moloz aruncaţi în şanţuri. Alături de celelalte măsuri şi de ceea ce face fiecare bihorean, aceste platforme vor crea condiţii pentru un judeţ curat”, arată preşedintele CJ Bihor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: