Select Fruits, distribuitor de legume și fructe proaspete, a închiriat 8.300 mp în parcul logistic VGP Park Ștefănești, într-o tranzacție intermediată de GS Capital Advisory.
În luna septembrie, dezvoltatorul ceh VGP a primit și autorizația de construcție pentru dezvoltarea a circa 30.000 mp de proiecte industriale și logistice în București, Brașov și Arad, unde deține în total peste 80 de hectare de teren.
Compania are deja dezvoltați circa 150.000 mp de hale și are posibilitatea să dezvolte alți 800.000 mp de hale industriale sau de depozitare.
VGP, controlat de investitori belgieni, va demara construcția unui parc logistic de 50 de milioane de euro la Brașov pe un teren de 39 de hectare pe care a plătit circa 5,5 milioane de euro și va dezvolta inițial 180.000 mp. Terenurile au fost cumpărate de la compania Terrapaz Development, cea care urma să construiască pe acel teren un centru comercial sub brandul Pollus, investiţie abandonată în 2008.
„Dacă ar exista o piață modernă de parcuri industriale ne-am gândi să cumpărăm, dar cum la vânzare sunt doar proiecte vechi, iar noi nu lucrăm decât cu clasa A, nu cred că vom cumpăra. A fost la vânzare portofoliul Logicor, dar s-a renunțat”, spune pentru Economedia, Dana Bordei, unui dintre cei doi country manageri care coordonează activitatea VGP în România, celălalt fiind Adrian Crizbăşianu.
VGP deține terenuri pe care va începe dezvoltarea și în București, la intersecţia dintre autostrada 3 Bucureşti-Ploieşti şi centura actuală a Capitalei, iar noul proiect se va dezvolta pe un teren de 250.000 mp şi va avea o suprafaţă potenţială totală de închiriere de aproximativ 120.000 mp împărţită în patru clădiri.
Compania e activă în patru orașe ale țării, Timișoara, Sibiu, Brașov și București și urmărește zona Cluj-Napoca, unde ar dori să se extindă.
Cei mai mari proprietari de parcuri industriale și logistice sunt CTP, cu peste două milioane mp, WDP, cu circa 1,5 milioane mp de parcuri, urmate de P3, cu 428.000 mp într-un singur parc și Global Vision cu 260.000.
Începută ca o afacere de familie în 1998 în Cehia, VGP activează astăzi în alte 12 ţări din Europa. În 2016, VGP şi Allianz Real Estate au demarat primul lor joint venture – VGP European Logistics, care s-a concentrat pe achiziţii în Germania, Cehia, Slovacia şi Ungaria.
În iulie 2019 VGP şi Allianz au anunţat că îşi extind parteneriatul printr-un nou joint venture – VGP European Logistics 2, care s-a concentrat pe dezvoltare în Olanda, Italia, Austria, Portugalia, România şi Spania. În total, portofoliul celor două companii de tip joint venture se ridică la peste 1,7 milioane de metri pătraţi închiriabili, având o rată de ocupare de 99,8%.
Recent, compania a anunțat că birourile din țările în care e prezentă vor fi alimentate cu energie verde, și a semnat deja un contract pentru Scholt Energy pentru Belgia, Olanda, Germania și Austria. Compania mai are birouri în Spania, Cehia, România, Luxemburg, Ungaria, Slovacia, Portugalia, Italia și Letonia.