Spaţiul aerian din jurul Capitalei a trebuit să fie reconfigurat pe parcursul exerciţiilor şi desfăşurării celui mai mare show aerian din România, Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition, pentru ca aceste demonstraţii să aibă loc în siguranţă, însă echipele noastre încearcă să reducă întârzierile posibile de pe Aeroportul Otopeni, astfel încât ele să fie controlabile şi predictibile, a declarat Vasile Ţocu, directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană (DSNA) din cadrul ROMATSA, citat de AgerPres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„BIAS este sărbătoarea cerului. Este tradiţie, emoţie, un vis să privim cu inimile cerul şi libertatea zborului. Pe parcursul exerciţiilor şi show-ului a fost necesară reconfigurarea spaţiului aerian din jurul Bucureştiului, pentru ca aceste demonstraţii să se desfăşoare în siguranţă. Vă asigurăm că echipele noastre de pe Otopeni, de pe Aeroportul Băneasa, împreună cu echipele CNAB şi cu cele ale companiilor, încearcă să reducă întârzierile posibile de pe Otopeni, astfel încât ele să fie controlabile şi predictibile. Mesajul-cheie: siguranţa pe primul loc, întârzieri reduse şi controlabile. În rest, în următoarele zile, vă invităm să lăsaţi grijile la sol, să priviţi cerul cu emoţie şi cu libertate. Cer senin, să avem parte de zile frumoase şi bucuria libertăţii zborului”, a transmis şeful DSNA la conferinţa de deschidere a show-ului aerian.
Valentin Iordache, coordonator comunicare BIAS, a subliniat că evenimentul a fost o idee izvorâtă iniţial din sărbătorirea a 40 de ani ai Aeroportului Internaţional Henri Coandă.
„Se întâmpla în octombrie 2009. Nu ştiam atunci că vom ajunge să organizăm un eveniment atât de mare. Iată că, exceptând anii pandemici, am reuşit să avem aici, la Băneasa, acest eveniment în fiecare an începând cu 2011 şi astăzi este o ediţie aniversară, a 15-a, a acestui show, cel mai mare nu numai din România, ci probabil din întreaga regiune sud-est-europeană”, a afirmat acesta, transmite Agerpres.
El a îndemnat bucureştenii să vină la show-ul aerian, pentru că vor avea parte de un “program fantastic”.
„Mâine este o zi plină, de dimineaţa până seara târziu. Vom avea ca de obicei zboruri, vom avea artificii, vom avea un concert la final, dar nu trebuie să veniţi la final pentru că programul întregii zile va fi unul deosebit. Şi pentru cine nu se satură mâine de zbor poate să vină şi duminică până după amiază pentru că avem din nou un program plin, atât pe cer, cât şi la sol, în expoziţia statică şi în hangar. Vom avea un program fantastic începând de astăzi (când au început antrenamentele oficiale – n. r.) până duminică”, a susţinut Valentin Iordache.
Coordonatorul de comunicare al BIAS menționat că echipa britanică de aviaţie Red Arrows nu va mai participa la eveniment după ce ce o aeronavă F-16 s-a prăbuşit joi în Polonia.
„Există şi veşti neplăcute. Nu vom avea alături de noi o trupă de acrobaţie celebră. Este vorba de Red Arrows. Ieri a avut loc un accident, o tragedie, de altfel, la antrenamentele pentru show-ul aerian de la Radom, din Polonia. O aeronavă F-16 s-a prăbuşit, pilotul şi-a pierdut viaţa. Suntem şi noi întristaţi că s-a întâmplat aşa ceva. Sunt aceste tragedii care se întâmplă atunci când stăpâneşti mii de cai putere în avioanele de vânătoare. Regretăm în primul rând pierderea vieţii pilotului polonez”, a spus Iordache.
La rândul său, directorul general al Aeroclubului României, George Rotaru, a transmis că anul acesta „avem un festival la BIAS”.
„Sunt impresionat şi eu că am ajuns la a 15-a ediţie a BIAS. BIAS a început în 2009, în urma unei discuţii în cadrul unei şedinţe desfăşurate la MT (…) Am stabilit că Bucureştiul are nevoie de un miting de aviaţie de anvergură. Acesta a crescut de la an la an, am ajuns la a 15-a ediţie, una deosebită (…) Avem mulţi invitaţi, va fi un program intens, continuu, cu foarte multe evoluţii, aeronave mici şi mari, civile, militare, individuale şi în formaţie. De asemenea, pe partea statică sunt foarte multe aeronave care pot fi vizitate, standuri, este un spectacol complet. Anul acesta avem un festival la BIAS. Să ne vedem la ediţia 50”, a menționat Rotaru.
Prezent la conferinţa de deschidere a BIAS, directorul general al TAROM, Costin Iordache, a precizat că show-ul reuneşte profesionişti din toate ramurile, precum civili, militari, acrobaţie, iar operatorul naţional aerian va fi şi el prezent cu o aeronavă Boeing 737-700, la bordul căreia se va afla directorul de zbor Cătălin Prunariu.
“Sunt 15 ani de BIAS, un eveniment de referinţă pentru aviaţia civilă, militară şi pentru toţi iubitorii de aviaţie din România. Este un spectacol care aduce nu numai pasionaţii de aviaţie, ci toţi profesioniştii din toate ramurile – civili, militari, acrobaţie – şi îi reuneşte într-un eveniment major, care a ajuns la o ediţie aniversară, şi sperăm să ne vedem la ediţia de peste 5 ani, cu numărul 20. De peste 70 de ani, compania naţională TAROM zboară alături de români în diferite momente (…) Astăzi, la fel ca de fiecare dată, misiunea noastră rămâne aceeaşi – să fim alături şi să zburăm. Am pregătit pentru acest eveniment momente speciale. Vom participa cu un survol cu o aeronavă Boeing 737-700, o aeronavă fanion din flota TAROM. La bord se va afla directorul de zbor Cătălin Prunariu, împreună cu Alex Dobre, peste 12.000 ore de zbor, şi Răducu Moise, peste 13.000 ore de zbor, şi va fi însoţit de colegii de la armată cu două avioane F-16 Fighting Falcon”, a spus Costin Iordache.
Forţele Aeriene Române participă la BIAS cu toate tipurile de aeronave din dotare, a anunţat comandorul Sorin Paraschiv.
“Forţele Aeriene Române participă la această ediţie aniversară cu toate tipurile de aeronave din dotare. Vor fi foarte multe momente de acrobaţii la mică înălţime şi formaţii mixte de aeronave. În special vă recomandăm mâine la startul oficial al BIAS, la ora 10:00, să nu rataţi deschiderea. Va fi un moment de 20 de minute oferit de toate aeronavele din înzestrarea Forţelor Aeriene Române. La ora 15:00 vom avea un exerciţiu în care vom simula recuperarea unui pilot catapulat în spatele liniilor inamice. (…) Au fost săptămâni intense de antrenament, vă rugăm să veniţi în număr cât mai mare să vedeţi ce v-am pregătit”, a transmis comandorul.
Un moment sensibil a fost cel al prezentării câinilor pentru adopţie aflaţi în adăposturile Direcţiei pentru Protecţia Animalelor din judeţul Ilfov.
Peste 150.000 de persoane sunt aşteptate să se bucure de cel mai mare show aerian din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition, care vine cu demonstraţii aeriene de senzaţie, concert live, focuri de artificii, food trucks, zone VIP, expoziţii, autografe, zone de spotting, de relaxare, de conexiune, dar şi zone speciale de activităţi destinate copiilor.
BIAS şi expoziţia de aviaţie au loc sâmbătă şi duminică, 30 şi 31 august 2025, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”. Evenimentul va reuni peste 200 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 200 de piloţi şi paraşutişti.
Începând de vineri, pe Aeroportul Băneasa s-a deschis expoziţia de aviaţie generală – General Aviation Exhibition, unde producători şi proprietari de aeronave, precum şi furnizori de servicii de aviaţie generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri.
Spectatorii vor putea vizita General Aviation Exhibition în cursul zilelor de vineri, sâmbătă şi duminică. În cadrul expoziţiei, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti va întâmpina publicul cu multe surprize la standul propriu, unde spectatorii îşi vor putea face fotografii personalizate, vor primi cadouri, vor viziona filme şi imagini inedite despre activitatea aeroporturilor din Capitală.