Foto: Radu Burnete / arhiva personala
Pare că la fiecare final de an trebuie să spunem același lucru: este rău pentru economie și pentru firme să ne trezim cu taxe impuse de la o lună la cealaltă, fiindcă asta dă peste cap toate planurile de investiții și de dezvoltare pe care companiile și le-au făcut deja. Astfel de taxe trebuie discutate cu un an înainte de aplicarea lor, idee pe care a subliniat-o inclusiv președintele PSD, domnul Marcel Ciolacu, într-un editorial publicat în luna noiembrie, când discutând despre creșterea fiscalității afirma: evident, nu vrem să bruscăm economia și pe români: asemenea măsuri nu vor fi aplicate mai devreme de 2023. A fost o declarație pe care mediul de afaceri a salutat-o, inclusiv noi la Concordia.
Ideea unei taxe de așa zisă ”solidaritate” este nejustificată când ultimul raport al Comisiei Europene arată că România nu colectează peste 7 miliarde de euro din TVA. Să ne înțelegem, bani pe care unii îi fură și statul român nu le face nimic. Alte miliarde de euro sunt pierdute prin alte forme de evaziune fiscală sau prin plata muncii la negru pe lângă, dar și în zone gri ale economiei prin care muncii, de exemplu, îi este aplicat un tratament fiscal incorect. Toate acestea costă statul român undeva spre 10 miliarde de euro în venituri necolectate. Noi cerem reforma asta de ani și ani de zile. Cerem digitalizarea ANAF și modernizarea Inspecției Muncii. Cerem ca toată lumea să plătească corect taxele și impozitele pe care le datorează. Progresul pe aceste fronturi a fost mai degrabă inexistent.
Ne întrebăm atunci cu cine trebuie să fim solidari? Cu cei care fac evaziune fiscală și plătesc la negru? Dacă statul ar îmbunătăți acest proces de colectare și ar reduce evaziunea și plata la negru doar cu 10% în 2022, ar colecta o sumă similară cu cea din taxa de solidaritate fără a crește povara celor care sunt deja buni platnici.
Poate că pentru publicul larg 1% pare o cifră mică, aproape nesemnificativă, dar aplicată la cifra de afaceri (a celor care au peste 100 de milioane de euro) este de fapt foarte mare. Din estimările noastre, folosind cifrele din 2020, 350 de companii ar trebui să plătească o astfel de taxă și suma totală ar fi aproximativ 6 miliarde de lei. Aceste companii au făcut în 2020 profituri de 20 de miliarde de lei de unde ar rezulta un impozit pe profit (16%) de aproximativ 3 miliarde. Mai simplu, taxa pe cifra de afaceri ar fi dublul impozitului pe profit pe care-l plătesc deja. Și mai simplu, aceste companii ar ajunge să plătească un impozit pe profit de 50%. Asta ne dorim? Unul dintre cele mai mari impozite din UE într-o economie care pierde deja din competitivitate?
Companiile care sunt chemate astăzi să plătească această taxă de solidaritate sunt aceleași care au dus greul bugetului de stat în pandemie, plătesc TVA-ul complet și la timp, au peste 600.000 de angajați cărora le plătesc contribuțiile sociale și asigurările de sănătate fără a căuta forme de eludare și sunt în general cei mai buni platnici, lucru recunoscut în repetate rânduri chiar de către raportările anuale ale ANAF. De ce vrem să punem o povară atât de mare tocmai pe aceste companii și asta după doi ani de pandemie care le-au afectat grav operațiunile? Dacă politicienii și statul român se pun serios pe lupta cu evaziunea fiscală și aduc la buget cele câteva miliarde de euro ca se topesc în eter în fiecare an cred că vor găsi un partener în multe companii și mulți oameni de afaceri să discute despre ce nivel de fiscalitate este necesar pentru un anumit nivel de servicii publice. Nu înainte.
Taxarea suplimentară este nejustificată când există atât de multă evaziune și în niciun caz nu poate fi numită de solidaritate decât dacă este solidaritatea bunilor platnici cu rău-platinicii și incapacitatea statului de a-i opri. Asta este politica fiscală pe care ne-o dorim?
Radu Burnete este director executiv Concordia