Soluția propusă de Volkswagen pentru a putea păstra locurile de muncă şi competitivitatea: Conducerea companiei le-a cerut angajaţilor săi să accepte o reducere salarială de 10%

volkswagen logo Sursa foto: Pixabay

Volkswagen le-a cerut miercuri angajaţilor săi să accepte o reducere salarială de 10%, argumentând că aceasta este singura modalitate prin care cel mai mare producător auto european ar putea păstra locurile de muncă şi rămâne competitiv, în condiţiile în care profiturile au scăzut la cel mai jos nivel din ultimii trei ani, iar liderii sindicali ameninţă cu greve, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Aceste măsuri de reducere a costurilor, prima confirmare oficială a lor, sunt necesare pentru a redresa compania, care se confruntă cu cererea slabă din China şi cu costuri ridicate care au dus la supracapacitatea fabricilor sale. Compania nu a precizat dacă are în plan închiderea unor fabrici din Germania, dar reprezentanţii lucrătorilor au subliniat că această opţiune rămâne pe masă.

Sindicatele şi conducerea Volkswagen s-au întâlnit pentru discuţii asupra salariilor şi viitorului companiei, convenind să reia negocierile pe 21 noiembrie. Reprezentanţii lucrătorilor cer o creştere salarială de 7% şi au ameninţat cu greve începând din decembrie dacă nu sunt excluse definitiv închiderile de fabrici.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Volkswagen a raportat o scădere de 42% a profitului pentru trimestrul trei, cel mai redus nivel din ultimii trei ani, iar directorul financiar Arno Antlitz a subliniat că este nevoie urgentă de reducerea costurilor pentru a asigura competitivitatea. El a mai spus că compania are un plan de redresare pentru China, bazat pe îmbunătăţirea software-ului şi a asistenţei la condus, cu scopul de a recupera cota de piaţă până în 2026 sau 2027.

Pieţele auto europene şi chineze au devenit tot mai competitive, cu modele mai ieftine de la producători precum Tesla şi producătorii chinezi câştigând cotă de piaţă. Vânzările Volkswagen în China au scăzut cu 15% în trimestrul al treilea, iar acţiunile companiei au pierdut aproximativ o cincime din valoarea de la începutul anului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: