Timp de două săptămâni, între 12 și 23 aprilie 2021, Primăria Capitalei va pune la dispoziția părinților care lucrează de la birou cinci locații unde își vor putea lăsa copiii supravegheați cât timp sunt la job, potrivit unui comunicat al instituției.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În cele cinci spații vor putea fi supravegheați în total circa 1.200 de copii, iar perioada în care sunt deschise este perioadă de vacanță suplimentară față de vacanța școlară inițială.

Cele cinci spații sunt:

  • Muzeul Copiilor (situat în sectorul 3, pe Bulevardul Decebal),
  • hub-ul educațional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre sectoarele 5 și 6),
  • Opera Comică pentru Copii (pe Calea Giulești, în sectorul 6),
  • Sala Palatului (sectorul 1, un spațiu adiacent)
  • sediul Corului Național de Cameră Madrigal (în sectorul 4).

Copiii vor fi supravegheați de personal specializat și vor avea parte de activități educaționale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciții de dezvoltare personală. Primăria arată că vor fi respectate măsurile de protecție anti-COVID-19, copiii urmând să poarte mască și fiind împărțiți în grupe mici, cu asigurarea distanțării necesare între ei.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Această soluție e destinată copiilor cu ambii părinți la serviciu în această perioadă, deci părinți care nu sunt în telemuncă, precum și copiilor din familii monoparentale, ai căror părinți sunt și ei la serviciu.

Părinții care nu pot lucra de acasă și nu au soluția de a-și lăsa copiii la bunici au o mare problemă din cauza prelungirii vacanței de Paște, decisă de guvern pentru a stopa creșterea numărului de infectări.