Sud africanii de la Mas RE au securizat achiziția unor terenuri de 35,5 hectare în București, Cluj-Napoca și Brașov pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare mixte

MALL MOLDOVA Sursa foto: Mas Re

Sudafricanii de la Mas RE, partenerii Prime Kapital, au securizat o achiziție viitoare a unui amplasament industrial de 17,1 ha din Cluj-Napoca, care aparține Cesarom, parte a grupului austriac Lasselsberger, unde compania încă își desfășoară activitatea industrială. Compania sud africană a planificat pe acel teren dezvoltarea unui mall super-regional cu o suprafață de aproximativ 73.300 mp, un complex rezidențial cu aproximativ 1.460 de apartamente și circa 49.200 mp de birouri, cu flexibilitate de realocare a suprafețelor construite între componentele proiectului, în funcție de cerere.

Potrivit unui raport al Mas RE, componenta de retail va beneficia de o zonă de captare de 651.000 de locuitori într-o distanță de 60 de minute cu mașina, iar componenta rezidențială va beneficia de acces la birouri și dezvoltări de retail printr-un masterplan integrat oferind zone verzi, fără mașini, de agrement.

De asemenea, Mas Re a securizat 28.000 mp dintre cele 17,8 hectare ale platformei IMGB deținută de SIF Banat-Crișana. Acolo compania plănuiește să dezvolte un mall în aer liber și un proiect rezidențial cu aproximativ 3.150 de apartamente. Potrivit companiei sud africane, componenta rezidențială va avea zone verzi extinse, un centru comunitar spațios și va include aproximativ 3.800 de locuri de parcare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Compania a mai securizat și 9 hectare de teren în sud-estul Brașovului, într-o fosta zona industrială, pentru un nou proiect rezidențial format din aproximativ 2.140 de apartamente și funcții de suport.

Totodată JV cu Prime Kapital și-a asigurat un alt teren de 6,6 ha la nord-vest de Brașov, la 15 minute cu mașina de centrul orașului, unde intenționează să dezvolte un alt mall în aer liber cu o suprafață de 19.800 mp.

Cele două companii continuă lucrările la Marmura Residence din București, prima dezvoltare rezidențială a JV-ului, iar primele patru clădiri au fost finalizate la sfârșitul lunii decembrie 2021. Lucrările interioare la spații verzi, infrastructură, zone comune și finisaje precum și cele la a cincea clădire sunt în curs de desfășurare.

Procedurile de inspecție de predare cu clienții au început în februarie 2022 pentru cele 329 de unități vândute până în prezent în clădirile finalizate (88% din unitățile din primele patru clădiri) și este de așteptat ca majoritatea acestor vânzări să fie finalizate de 30 iunie 2022.

La Avalon Estate, construcția și vânzările continuă pentru 47% din proiectul ce cuprinde 746 de locuințe pe o suprafață de 8 ha, cu înălțime mică, densitate scăzută. Potrivit Mas RE, până în prezent, 67% din cele 352 de unități rezidențiale scoase până acum pe piață au fost vândute. Lucrările de construcție la primele clădiri sunt așteptate să fie finalizate în aprilie 2022.

Lucrările de demolare pentru faza I rezidențială Silk District (315 unități) sunt avansate, iar autorizația pentru faza a doua (346 de unități) și faza a treia (312 unități) sunt așteptate.

Potrivit raportului Mas RE, primele două faze din proiectul rezidențial au realizat vânzări puternice, cu 71% și, respectiv, 63% unități vândute. Faza a treia a fost lansată spre vânzare prima jumătate a anului fiscal, în decembrie 2021 și rezervările (pre-permis) progresează foarte bine (26% din unități).

De asemenea, autorizația pentru prima fază a Pleiades Residence din Ploiești, care va fi integrată cu hub-ul de divertisment și agrement la scară largă planificată la Prahova Value Centre, este în curs de obținere. Din totalul de 498 de unități, procesul de vânzare a început pentru 70 de unități și, conform așteptărilor, 34% din unități sunt rezervate.

În schimb, operațiunile de zonare a Elba (Timișoara, România) este în prezent amânată din cauza schimbărilor recente în administrația locală care au un impact negativ în lungimea și complexitatea procesului.

În fine, construcția Mall Moldova, care constă în extinderea și reamenajarea Centrului Comercial Era (29.600 mp) din Iași într-un mall închis super-regional și nod de vânzare cu amănuntul încorporând aproximativ 106.200 mp, este programată să înceapă în noiembrie 2022, sub rezerva primirii autorizației.

Potrivit ultimului raport, 42% din suprafața portofoliului de terenuri și proiecte al Mas Re se află în România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: