Prima rectificare bugetară din acest an va avea loc în august, conform unor surse guvernamentale consultate de Economedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministrul Finanțelor Publice Marcel Boloș a declarat, luni dimineață, că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și interzicerea cumulului vor aduce economii semnificative la buget, iar ministerul lucrează în prezent la noul plan de măsuri fiscal-bugetare, care va fi prezentat curând.

„Vom veni curând cu rectificarea bugetară, pentru ca și măsurile care preced să își poată face efectul cel puțin începând cu 1 septembrie. Este limpede că avem nevoie de acest plan de măsuri fiscal-bugetare și ele vor fi prezentate curând. Continuăm cu această analiză mai ales pe zona de utilizare a fondurilor publice și de gestionare eficientă a banilor statului”, a spus el.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Anterior, fostul ministru al Finanțelor Adrian Câciu spunea că prima rectificare bugetară din acest an va fi destul de complicată, deoarece situația economică a României nu este una extraordinar de bună și nici situația economică a Europei nu este una bună.