Țările cu cea mai mare reducere a datoriei publice: Grecia este campioană, deși este în continuare cel mai îndatorat stat din UE / România pe primul loc la creștere, potrivit Eurostat

steagul ue alaturi de bancnote euro Sursa foto: sasirin pamai / Panthermedia / Profimedia

Datoria zonei euro a fost de 87,4% din PIB în trimestrul al IV-lea 2024, înregistrând o scădere față de trimestrul al III-lea (88,1%) și o creștere marginală față de aceeași perioadă din 2023 (87,3%), potrivit Rador Radio România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit datelor Eurostat, Grecia a înregistrat cea mai mare scădere atât la nivel trimestrial, cât și anual, cu -4,7% și, respectiv, -10,3%. Țara are în continuare cea mai mare datorie din Europa, 153,6% din PIB. Totuși, își continuă cursul rapid de scădere, reducând și mai mult decalajul față de Italia, care la sfârșitul anului 2024 avea o datorie de 135,3% din PIB.

Concret, conform datelor Eurostat, datoria Greciei a fost de 364,885 miliarde de euro în trimestrul al IV-lea. Cea mai mare parte provine din împrumuturi (110,5% din PIB) și obligațiuni (39,9%), iar o mică parte (3,2%) din valute și depozite.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Ce țări și-au redus datoria?

Comparativ cu trimestrul al III-lea din 2024, opt țări UE au înregistrat o creștere a datoriei, 18 o scădere, în timp ce în Finlanda datoria a rămas stabilă.

Concret, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Polonia (2%), România și Suedia (ambele 1,6%) și Malta (1,5%). La polul opus, cele mai mari scăderi după Grecia s-au înregistrat în Cipru (-4,1%), Spania (-2,5%) și Danemarca (-2,3%).

Comparativ cu aceeași perioadă din 2023, 16 țări UE au înregistrat o creștere a datoriei, iar 11 au înregistrat o scădere. Concret, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în România (5,9%), Polonia (5,7%) și Finlanda (4,5%).

La polul opus, cele mai mari scăderi după Grecia s-au înregistrat în Cipru (-8,6%), Croația (-4,3%) și Portugalia (-2,8%).