La o săptămână după ce termocentrala Brazi a Petrom fusese oprită, pentru că golirea barajului Paltinu o lăsase fără apă tehnologică, acum a fost repornită şi sincronizată total la sistem, mergând la puterea ei nominală – 860 MW.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Brazi funcţionează în cogenerare, adică pe lângă electricitate livrează şi agent termic.
Revenirea la producţie a termocentralei Petrom se vede în Sistemul Energetic Național, unde sursa de generare termo gaz a revenit la o producţie instantanee de 1.800 MWh.
Pe lângă termocentrala ploieşteană, în acest sector mai este importantă şi Elcen Bucureşti, care dă agent termic pentru Capitală şi, evident, şi curent în SEN.
Termocentralele pe gaz sunt a doua sursă de energie a ţării.
Prima este Hidroelectrica, care a rămas pe această poziţie încă de la declanşarea crizei apei care a închis Brazi-ul.
Pe locul trei, în topul surselor, este Nuclearelectrica, care merge în banda ei obişnuită, 1.300 – 1.400 MWh.
Urmează termocentralele pe cărbune şi sectorul eolian.
Cu toate aceste surse funcţionale, Sistemul Energetic Național nu generează totuşi atâta energie încât să acopere consumul intern.
Mai este nevoie de un import de 1.500 MW. La orele de maxim consum, pe seară, importul urcă şi mai mult.

Sursa foto: OMV Petrom