- Fostul secretar general al NATO, Lordul George Robertson, a confirmat participarea la evenimentul din acest an și este unul dintre speakerii principali.
- Iulia Timoșenko, fostul premier al Ucrainei, va prezenta un rezumat al situației actuale cu privire la războiul din Ucraina și impactul acestuia asupra regiunii.
The Economist Impact Events și reprezentanții săi oficiali din Europa de Sud-Est, Hazlis & Rivas, alături de partenerul local Oxygen, anunță cea de-a treia ediție a Conferinței ROMANIAN BUSINESS & INVESTMENT ROUNDTABLE Conference, intitulată “Explorând noi frontiere pentru agilitate și reziliență”.
Lord George Robertson, politician britanic din partea Partidului Laburist, care a fost cel de-al zecelea secretar general al NATO între 1999 și 2003, va fi invitat de onoare și speaker în cadrul evenimentului. La eveniment și-au anuntat participarea premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, iar fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoșenko, va prezenta un rezumat al situației actuale cu privire la războiul din Ucraina și impactul acestuia asupra regiunii.
“Conferința The Economist Impact – Romanian Business & Investment Roundtable ajunge anul acesta la cea de-a treia ediție și devine un eveniment de referință în România, care pune la aceeași masă oficiali de rang înalt și personalități proeminente din politică și din mediul de business. În 2023, ne confruntăm în continuare cu o serie de provocări de natură economică și socială și credem că este important să inițiem dialoguri multipartite de acest gen, în care invitații să dezbată deschis și să propună noi soluții”, a declarat Tereza Tranakas, CEO al Oxygen, partenerul local exclusiv pentru conferințele The Economist Impact Events în România.
Evenimentul va avea loc pe 15 și 16 martie 2023, la București, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, și va aborda în prima zi peisajul geopolitic, iar în cea de-a doua, perspectivele macroeconomice. Printre subiectele fierbinți care vor fi discutate se numără criza energetică, perspectivele economiei locale și europene în contextul suprapunerii crizelor, digitalizarea accelerată, bunăstarea piețelor financiare, precum și sustenabilitatea.
În plus, evenimentul “Economist Romanian Business & Investment Roundtable” va reuni oficiali guvernamentali de rang înalt, precum și directori de top din mediul de afaceri românesc și european.
Vodafone România este partenerul principal al evenimentului, pentru al doilea an consecutiv.
Evenimentul beneficiază de sprijinul Camerei Americane de Comerț în România (AmCham) și al Camerei de Comerț Olandezo-Române (NRCC).
Evenimentele The Economist Impact Events le oferă companiilor și antreprenorilor șansa de a-și îmbunătăți cunoștințele în domenii-cheie, pentru a se putea dezvolta, în timp ce le prezintă cercetările relevante și analizele aprofundate ale unor personalități proeminente ale The Economist Group.
Evenimentul este organizat de Hazlis & Rivas, reprezentantul oficial al The Economist Impact Events pentru Europa de Sud-Est, în parteneriat cu Oxygen.
Partenerii media ai evenimentului sunt Radio Guerilla, Radio România Actualități, G4Media, Economedia și Romania Insider.
Pentru mai multe detalii despre eveniment și speakeri, accesați următoarele link-uri:
Pentru pachete de sponsorizare eveniment, va rugăm să o contactați pe Andreea Filip, New Business Director, Oxygen la andreea.filip@oxygencomms.ro