Ministerul Finanţelor (MF) a atras aproape 838 milioane lei şi, respectiv, 101 milioane euro (valori însumând peste 1,3 miliarde lei – aproape 269,7 milioane euro), prin a treia ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (Fidelis) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi TradeVille (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuţie). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin 9 participanţi eligibili.

În cadrul acestei oferte, derulate în perioada 4 – 11 aprilie, românii au plasat 16.432 de ordine de subscriere, atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Potrivit BVB, veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital nu sunt impozabile. În emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.

BVB menţionează că, dacă au fost subscrise printr-o bancă sau societate de brokeraj, fără a semna un contract de prestări servicii de investiţii financiare, titlurile de stat sunt înregistrate în evidenţele Depozitarului Central în numele deţinătorului. În cazul în care titlurile de stat au fost cumpărate în baza unui contract de prestări servicii de investiţii financiare, printr-o bancă sau societate de brokeraj autorizată să tranzacţioneze la Bursa de Valori Bucureşti, titlurile de stat sunt în contul de tranzacţionare al deţinătorului.

Acestea pot fi păstrate până la maturitate sau deţinătorii le pot vinde sau pot să cumpere şi altele în orice şedinţă de tranzacţionare la BVB, printr-unul dintre intermediarii autorizaţi (bancă sau societate de brokeraj) să tranzacţioneze la BVB.

Dacă deţinătorii doresc să păstreze titlurile de stat, aceştia au două opţiuni: vor primi dobânda anual, iar la maturitate li se va returna principalul într-un cont bancar transmis Depozitarului Central, în cazul în care subscrierea a fost făcută printr-o bancă sau societate de brokeraj, fără a semna un contract de prestări servicii de investiţii financiare sau pot deschide un cont de tranzacţionare la o bancă sau societate de brokeraj, prin semnarea unui contract de prestări servicii de investiţii financiare şi pot transfera titlurile de stat de la Depozitarul Central în acest cont de tranzacţionare. În acest caz deţinătorii vor avea titlurile de stat în contul de investiţii în care vor primi cuponul anual, iar la maturitate li se va returna principalul.

Tranzacţiile la BVB au loc între cumpărători şi vânzători prin intermediul platformei de tranzacţionare. Pentru a putea cumpăra sau vinde, investitorii trebuie să aibă un cont de tranzacţionare la o bancă sau societate de brokeraj.