2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu prudență planurile de extindere a echipelor, dar și de majorare a salariilor sau a pachetelor de beneficii extrasalariale, spun reprezentanții platformei de locuri de muncă eJobs Cu toate acestea, au fost și angajatori care au continuat politicile de ajustare salarială, chiar și în procent de două cifre comparativ cu 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Avem, pe de o parte companiile care au politici interne de creșteri salariale anuale cel puțin cu nivelul inflației și care nu se abat de la această linie decât în situații excepționale și, pe de altă parte, angajatori din domenii care continuă să facă angajări și care se lovesc de o lipsă acută de candidați specializați în piață, ceea ce înseamnă că trebuie să rămână competitivi din punct de vedere salarial, nu doar în fața candidaților, dar și în ceea ce-i privește pe angajați”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, sectorul IT a înregistrat cele mai mari creșteri salariale în 2025, de aproximativ 11% comparativ cu anul trecut, asta deși începutul anului a venit cu eliminarea facilităților fiscale pe care companiile din domeniu le mai aveau pentru angajați. În acest context, IT-ul rămâne sectorul care plătește cel mai bine în acest moment, cu o medie salarială netă de 8.000 de lei pe lună. Alte două sectoare care  au avut anul acesta salarii în creștere au fost energia, unde datele arată un plus în salarii de 8% comparativ cu 2024 și construcțiile, unde au fost raportate salarii cu 10% mai mari.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„În aceste două cazuri particulare, creșterile au fost influențate și de deficitul de candidați, muncitorii calificați și inginerii fiind două dintre cele mai căutate segmente de candidați ale ultimilor ani. Chiar și într-un peisaj economic precum cel pe care îl traversăm acum, lupta angajatorilor pentru a atrage muncitori calificați precum electricieni, instalatori, zugravi sau ingineri, indiferent de aria de specializare, este acerbă”, explică Bogdan Badea.

Anul acesta, salariile medii nete pentru au fost de 5.000 de lei pentru construcții și 6.500 de lei pentru energie, conform Salario.

Alte industrii în care salariile au crescut anul acesta au fost telecomunicațiile (+11%), farma (+15%), imobiliare (+11%) și audit și consultanță (+10%). Astfel mediile nete salariale, la nivel național, pentru aceste domenii au fost următoarele, în 2025: 6.000 de lei pentru telecomunicații, 5.200 de lei pentru farma, 5.000 de lei pentru imobiliare și 5.500 pentru audit și consultanță.

 

„Pe lângă toate motivele expuse anterior, creșterea TVA și faptul că nivelul inflației este de aproape două cifre înseamnă că puterea reală de cumpărare a românilor a scăzut, context care i-a determinat pe mulți dintre angajații care au început să aibă dificultăți financiare să caute job-uri cu salarii mai mare. Prevenirea unei avalanșe de plecări este un alt argument care a fost luat în calcul de cei care au majorat salariile anul acesta. Angajatorii, în special cei din sectoare unde nivelurile salariale medii sunt mai reduse, precum producție, retail ori industria alimentară vor resimți o presiune externă de a ridica plafonul salarial”, detaliază Bogdan Badea.

De cealaltă parte, se regăsesc sectoare precum financiar / contabilitate, banking, administrativ / logistică sau transport / distribuție, unde salariile au rămas plafonate. În aceste cazuri, vorbim despre medii care pornesc de la 4.500 de lei, pentru administrativ / logistică și ajung pana la 5.000 de lei, pentru financiar / contabilitate, banking și transport / distribuție.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 22.000 de joburi. Alte 6.000 de locuri de muncă sunt deschise pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.