Operatorul Sistemului Național de Transport Gaze Transgaz a primit aprobarea acționarilor să cumpere pachetul majoritar al companiei de inginerie în petrol și gaze Petrostar Ploiești, potrivit unui anunț remis bursei. Anterior, și acționarii companiei ploieștene aprobaseră vânzarea a 51% din acțiuni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Prețul pe care îl va plăti Transgaz este de maxim 4,5 milioane lei, corespunzător  a 79 de lei pe acțiune.

Achiziția fusese anunțată în premieră de Economedia.ro acum o lună, iar Petrostar spunea că acționarii companiei vor dezbate acordul. „Nu excludem o eventuală primire în acționariatul societății Petrostar S.A. a unui partener puternic, cu scopul dezvoltării companiei și în interesul angajaților și acționarilor acesteia”, a declarat Doru Balazs, unul dintre acționari.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Petrostar a fost înființată în anii ’50 ai secolului trecut este deținută de cei aproximativ 360 de acționari, majoritatea foști sau actuali angajați ai companiei. Unul dintre acționarii companiei este George-Nicolae Marussi (sub 4%), inginer chimist, absolvent al Universității Petrol-Gaze din Ploiești și membru USR, deputat în al doilea pentru acest partid și fost secretar general al partidului, înlocuit acum două luni de Ciprian Necula.

Compania are capital 100% românesc și a fost privatizată în anii ’90 prin metoda MEBO.

Ultimul proiect major la care a lucrat compania ploieșteană este creșterea capacității depozitului de gaze de la Depomureș, operat de Engie. Petrostar s-a ocupat de servicii de proiectare specifice.

Conform ultimelor date financiare publicate, în 2023, Petrostar a înregistrat o cifră de afaceri de 17 milioane lei și un profit de 167.000 lei.

Transgaz are în derulare un amplu program de investiții de condcute magistrale și gazoducte care duc gazul în zone din țară care nu au beneficiat de așa ceva și, totodată, este implicată și în crearea magistralelor regionale ale gazului Nord-Sud.