Mario Draghi / Sursa foto: Comisia Europeană
Barierele interne ridicate și obstacolele de reglementare din Uniunea Europeană sunt mult mai dăunătoare pentru creștere decât orice taxe vamale ar putea impune America, avertizează Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene și fost prim-ministru al Italiei, într-un editorial în Financial Times. Draghi a supervizat recent un raport privind viitorul competitivității europene.
Draghi scrie, în editorial, că ultimele săptămâni au reamintit foarte clar vulnerabilitățile Europei. Zona euro abia a crescut la sfârșitul anului trecut, subliniind fragilitatea redresării interne. Statele Unite au început să impună taxe vamale principalilor lor parteneri comerciali, urmând ca UE să fie în vizorul lor. Această perspectivă sporește incertitudinea cu privire la creșterea europeană, având în vedere dependența economiei de cererea externă.
Doi factori majori au adus Europa în această situație dificilă, dar o pot scoate din nou din această situație dacă este pregătită să treacă prin schimbări radicale, subliniază Draghi.
Primul este incapacitatea de lungă durată a UE de a face față constrângerilor de aprovizionare, în special barierelor interne ridicate și obstacolelor de reglementare. Acestea sunt mult mai dăunătoare pentru creștere decât orice tarife vamale pe care le-ar putea impune SUA, iar efectele lor nocive cresc în timp.
FMI estimează că barierele interne ale Europei sunt echivalente cu un tarif de 45% pentru industria prelucrătoare și de 110% pentru servicii. Acestea micșorează efectiv piața pe care operează companiile europene: comerțul între țările UE este mai mic de jumătate din nivelul comerțului între statele americane. Pe măsură ce activitatea se deplasează tot mai mult către servicii, influența lor globală asupra creșterii se accentuează.
În același timp, UE a permis reglementării să urmărească partea cea mai inovatoare a serviciilor – cea digitală – împiedicând creșterea întreprinderilor europene din domeniul tehnologiei și împiedicând economia să obțină câștiguri mari de productivitate. Se estimează că, de exemplu, costurile de conformare cu GDPR au redus profiturile micilor întreprinderi europene de tehnologie cu până la 12 %.
În ansamblu, Europa a crescut efectiv tarifele în interiorul granițelor sale și a sporit reglementarea într-un sector care reprezintă aproximativ 70% din PIB-ul UE.
Această incapacitate de a reduce barierele interne a contribuit, de asemenea, la deschiderea comercială neobișnuit de mare a Europei. Din 1999, ponderea comerțului în PIB a crescut de la 31% la 55% în zona euro, în timp ce în China a crescut de la 34% la 37%, iar în SUA de la 23% la doar 25%. Această deschidere a fost un avantaj într-o lume în curs de globalizare. Dar acum a devenit o vulnerabilitate.
Paradoxul este că, în timp ce barierele interne au rămas ridicate, barierele externe au scăzut odată cu accelerarea globalizării. Întreprinderile din UE s-au orientat spre străinătate pentru a suplini lipsa de creștere internă, iar importurile au devenit relativ mai atractive.
De exemplu, se estimează că, de la mijlocul anilor 1990, costurile comerciale în sectorul serviciilor au scăzut cu 11% în cadrul UE, dar cu 16% pentru importurile din afara UE. Acest lucru explică de ce comerțul cu servicii în interiorul și în afara UE reprezintă în prezent aproximativ aceeași cotă din PIB – lucru de neconceput într-o economie mare complet integrată.
Al doilea factor care frânează Europa este toleranța sa față de o cerere slabă persistentă, cel puțin de la criza financiară globală din 2008. Acest lucru a exacerbat toate problemele cauzate de constrângerile legate de ofertă. Până la criză, cererea internă ca procent din PIB în zona euro se situa aproape de mijlocul intervalului economiilor avansate. Ulterior, aceasta a coborât în partea de jos și a rămas acolo. Statele Unite au rămas în partea de sus a clasamentului.
Acest decalaj din ce în ce mai mare al cererii a contribuit la transformarea unei deschideri comerciale ridicate în excedente comerciale ridicate: contul curent al zonei euro a trecut de la un echilibru general până în 2008 la excedente persistente după aceea.
De asemenea, cererea slabă a determinat o creștere extrem de slabă a productivității totale a factorilor după recesiuni, un model care nu a fost observat în SUA. Acest lucru poate fi explicat parțial prin efectul cererii asupra ciclului de inovare. Cercetările arată că șocurile cererii determinate de politici au un efect semnificativ asupra investițiilor în cercetare și dezvoltare, în special pentru tehnologiile perturbatoare.
Deși decalajul cererii are diferite cauze, cea mai semnificativă a fost orientarea relativă a politicilor fiscale. Din 2009 până în 2024, măsurat în euro din 2024, guvernul SUA a injectat de peste cinci ori mai multe fonduri în economie prin deficite primare – 14 miliarde EUR față de 2,5 miliarde EUR în zona euro.
Ambele neajunsuri – oferta și cererea – sunt în mare parte provocate de Europa însăși. Prin urmare, este în puterea sa să le schimbe. Un efort neabătut de eliminare a constrângerilor legate de ofertă ar ajuta sectoarele inovatoare să se dezvolte și, prin redirecționarea cererii către piața internă, ar reduce deschiderea comercială fără a crește barierele comerciale. Noua Busolă a competitivității a Comisiei Europene oferă o foaie de parcurs pentru a realiza acest lucru.
În același timp, o utilizare mai proactivă a politicii fiscale – sub forma unor investiții productive mai mari – ar contribui la reducerea excedentelor comerciale și ar trimite un semnal puternic întreprinderilor pentru a investi mai mult în cercetare și dezvoltare.
Dar această cale necesită o schimbare fundamentală de mentalitate. Până în prezent, Europa s-a concentrat fie pe obiective unice, fie pe obiective naționale, fără a lua în considerare costul lor colectiv. Conservarea banilor publici a sprijinit obiectivul de sustenabilitate a datoriei. Răspândirea reglementărilor a fost concepută pentru a proteja cetățenii de riscurile noilor tehnologii. Barierele interne sunt o moștenire a vremurilor în care statul național era cadrul natural de acțiune.
Dar acum este clar că acest mod de a acționa nu a adus nici bunăstare europenilor, nici finanțe publice sănătoase, nici măcar autonomie națională, care este amenințată de presiuni din străinătate. Acesta este motivul pentru care este necesară o schimbare radicală, conchide Mario Draghi.
