Un dezvoltator imobiliar intră în Top 3 companii antreprenoriale românești listate la BVB

listare one bvb Sursa foto: Inquam Photos

 

One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale premium, de birouri și clădiri mixte din București și Constanța, s-a listat luni la Bursa de Valori București. Acțiunile companiei se tranzacționează pe Piața Principală a bursei, sub simbolul bursier ONE. Listarea vine după ce compania a atras 260 milioane de lei finanțare prin derularea primei oferte publice inițiale primare la bursă din ultimii șapte ani. Compania a devenit a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori București și intră în top 10 companii listate, după capitalizarea bursieră anticipată.

„Dinamica bursei din ultima perioadă, atât pe segmentul de acțiuni, cât și pe cel de obligațiuni, aduce nu doar finanțare companiilor care aleg să vină la bursă. Această dinamică se traduce, pe termen lung, în mai multă transparență pentru întreg mediul de afaceri, dar și în mai mulți investitori la bursă. Prin intermediul celor 13 companii care s-au listat de la începutul anului, cu o capitalizare cumulată de 911,6 milioane euro, Bursa de Valori București și-a lărgit semnificativ reprezentativitatea. Avem încredere că prezența One United Properties la bursă va deschide apetitul investitorilor pentru noi tranzacții și va impulsiona și pe alți antreprenori români să se finanțeze prin piața de capital”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursei de Valori București.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Credem în potențialul pieței de capital de la noi și vrem să valorificăm contextul pe care aceasta ni-l oferă odată cu listarea companiei, pentru a accelera strategia Grupului de a investi în oportunități de dezvoltare premium sustenabile în zone exclusiviste ale Bucureștiului și în alte regiuni din țară”, a spus Victor Căpitanu, cofondator One United Properties.

One United Properties a încheiat cu succes prima ofertă publică inițială primară de acțiuni din șapte ani prin care compania a emis acțiuni noi destinate majorării de capital. Fondurile atrase în urma ofertei, de aproximativ 260 milioane de lei, vor susține strategia de dezvoltare a One United Properties. La încheierea ofertei, prețul final a fost stabilit la 2 lei per acțiune, iar capitalizarea anticipată a companiei este de 2,86 miliarde de lei. Compania devine astfel a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori București și intră în top 10 companii listate, după capitalizarea bursieră anticipată. Derulată în perioada 22 iunie – 2 iulie, oferta a fost suprasubscrisă în ambele tranșe, atât pe segmentul investitorilor instituționali, cât și al celor de retail, investitorii dovedind un interes considerabil pentru companie încă din prima zi de subscriere, când segmentul de retail cu alocare garantată a fost subscris în primele 40 de secunde. Intermediarul ofertei este BRK Financial Group, în timp ce Swiss Capital face parte din grupul de distribuție. Filip & Company a asistat juridic One United Properties în legătură cu oferta publică și listarea.

„După cum am văzut cu toții, One United Properties a atras un interes uriaș atât din zona investitorilor instituționali, cât și din zona investitorilor de retail. În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, tranșa cu alocare garantată a fost subscrisă în mai puțin de 40 de secunde de la deschidere, iar tranșa cu alocare pro-rata a fost subscrisă de peste 9 ori, în condițiile în care retailului i-a fost alocată o cotă foarte generoasă din întreaga ofertă, 37%. Sper să nu greșesc, dar este primul IPO în care investitorii de retail primesc mai mult de o treime din ofertă. Practic sunt create premisele ca ONE să devină o acțiune de tip Blue Chip”, a menționat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.

One United Properties este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori pe piața imobiliară din România pe segmentul rezidențial, fiind prezent în București și Constanța, inclusiv Mamaia. Segmentul rezidențial este principalul domeniu de activitate al companiei, la care se adaugă construcția de birouri și a proiectelor cu utilizare mixtă, rezidențial-comercial, precum și activitatea de investiții imobiliare în terenuri și clădiri, dar și închirierea de birouri. One United Properties a obținut un profit net în 2020 de 176,9 milioane lei, în scădere cu 10,4% față de anul 2019 când a înregistrat un profit net de 197,4 milioane lei.

La finalul anului trecut, One United Properties avea un portofoliu de proiecte rezidențiale finalizate cu o valoare brută de dezvoltare de peste 222,6 milioane euro și alte proiecte în fază de dezvoltare sau planificate de 939,4 milioane euro. Conform prospectului de ofertă, compania a finalizat proiecte rezidențiale care includ 687 de unități locative și are în faza de dezvoltare alte peste 1.000 de unități. Compania anunță că deține și un portofoliu important de terenuri în fază de planificare, toate proprietățile fiind situate în București și pe litoralul Mării Negre.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: