Unde sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine țigări din lume. Unde se situează România

tigari fumator pexels sursa foto: Pexels

Numărul fumătorilor activi din lume a crescut în 2019 la 1,14 miliarde de persoane, cei care plătesc cel mai mult pe țigări fiind australienii, țara având unele din cele mai restrictive măsuri de reducere a fumatului.

Organizația Mondială a Sănătății o numește „epidemia de tutun” care ucide 8 milioane de persoane în fiecare an.

Picodi, companie și de analiză a piețelor cu sediul în Polonia, a analizat cum diferă prețurile țigărilor în peste o sută de țări din întreaga lume și cât cheltuiește în medie un fumător pe țigări într-un an.

Dintre țările incluse în acest studiu, fumătorii din Australia plătesc cel mai mult pentru țigări. Un pachet de 20 de țigări costă aproape 22 €. Acest preț ridicat este rezultatul politicii guvernului australian de reducere a fumatului. Acciza din această țară a crescut cu 12,5% în anii 2013–2020.

Noua Zeelandă (21 € per packet), Irlanda (14 €) și Canada (10 €) se regăsesc, de asemenea, printre țările cu cele mai scumpe.

România se află pe locul 63, cu un preț mediu de 20,5 lei (4,14 euro) pe pachet, conform datelor agregate de Picodi.

La polul opus se află Nigeria (0,82 euro pe pachet) și Kazahstan (1 euro). Țigările sunt ieftine și în Belarus (1,36 €), Republica Moldova (1,68 €) și Ucraina (1,90 €).

Cât costă un pached de țigari în lume

Bani aruncați pe apa sâmbetei

Potrivit cercetătorilor, numărul anual de țigări fumate ajunge la 7,41 trilioane (7.410.000.000.000.000), ceea ce echivalează cu 18 țigări pe zi pentru fiecare fumător activ.

Câți bani cheltuiesc fumătorii în fiecare an și ce procent din veniturile lor este consumat de această dependență? Cantitatea de tutun consumată variază de la o țară la alta, dar, în scopul acestui grafic, am presupus că fumătorul mediu cumpără 365 de pachete pe an.

În România, un fumător ce consumă un pachet pe zi va cheltui 7 483 lei pe an pe țigări. Acesta este echivalentul a 22% din venitul mediu anual al țării. Fumatul are un cost similar în Muntenegru (22%) și Macedonia de Nord (21%).

Fumatul în Jamaica (38%), Republica Dominicană (41%) și Uganda (44%) consumă o proporție mai mare din venit.

Câți bani cheltuiesc anual fumătorii pe țigări

Prețurile țigărilor provin de pe site-ul numbeo.com, unde sunt colectate de sute de mii de utilizatori de internet din întreaga lume. Am convertit monedele locale folosind cursul mediu Google Finance pentru luna septembrie 2021. Statisticile privind numărul de fumători activi și numărul de țigări fumate provin din studiul global realizat de Lancet.

sursa foto: Pexels

Comentarii

  1. Prețul unui pachet de țigări ar trebui raportat cu salariul mediu….E normal ca in Franța să fie 7 Euro… Cât e salariul mediu în România??? Se compară cu cel din Franța???)

  2. Nu faceți comparații de prețuri (carburant/băuturi/alimente). Comparați salariile și pensiile….Apoi gândiți dacă e corect raportul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *