Circulația pe lotul 3 Pietroasele – Buzău al autostrăzii A7 Ploiești – Buzău ar putea fi deschisă în luna octombrie a acestui ani, estimează Asociația Moldova Vrea Autostradă (MVM).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Pe Lotul 3 (13,9 km) Ploiești – Buzău constructorul turc Nurol lucrează susținut, așa cum a făcut încă de la început. Avem speranțe mari că vom putea circula pe acest tronson din octombrie 2025!”, scrie asociația pe pagina sa de Facebook, care subliniază că “miza monitorizării situației din teren pe Autostrada A7 a crescut considerabil după renegocierea PNRR și trecerea pe grant 100% nerambursabil pentru 5 din cele 6 loturi dintre Focșani și Pașcani ( decontarea se face doar dacă acestea vor fi recepționate până la 31 august 2026!).”

Pe de altă parte,  MVM atrage atenția că până la Focșani mai sunt “două loturi pe A7 unde nu se circulă încă: Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28 km), unde incompetența CNAIR și a bulgarilor de la Trace încă nu permite deschiderea, deși sunt gata de aproape un an (problemele cu sudurile la 3 poduri – le știți deja) și Lotul 3 Pietroasele – Buzău, unde am pierdut 2 ani din cauza contestațiilor la CNSC. Nici aici nu a plătit nimeni pentru aceste întârzieri, în afară de cetățeni.”

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Asociația Moldova Vrea Autostradă (MVM) crede, însă, că mobilizarea din teren este bună, iar lucrările vor fi gata la timp.

În teren estimăm circa 600 de muncitori și peste 300 de utilaje. Progresul fizic real depășește considerabil procentul oficial de 67,02% declarat de CESTRIN. Apreciem seriozitatea și conştiinciozitatea turcilor de la Nurol (și Makyol), care par a se încadra în cele 20 luni contractuale. Mizăm pe aceeași atitudine și la lotul Târgu Mureș – Miercurea Nirajului de pe Autostrada Unirii A8, promis pentru finalizare în decembrie 2026. Facem apel la CNAIR și Ministerul Transporturilor să își onoreze obligațiile de plată către constructori și să asigure finanțarea loturilor aflate în execuție, pentru a evita blocaje care ar pune în dificultate firmele serioase.

Postarea este însoțită și de o filmare de pe șantierul lotului 3 Pietroasele Buzău.

Data filmării: 19 august 2025
Progres raportat: 67.02% (raportare Cestrin la data filmării)
Autostrada A7 – Ploiești – Buzău
Lot 3: Pietroasele, Buzău – Municipiul Buzău
Constructor: ASOCIEREA NUROL INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET ANONIM SIRKETI

 

Asociația Pro Infrastructură (API) estima la finele lunii iulie că Lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Moldovei A7 Ploiești – Buzău ar putea fi inaugurat chiar în octombrie, cu o lună mai devreme decât termenul inițial.
“Până atunci trebuie să se deschidă și cei 28,35 kilometri de autostradă-muzeu dintre Mizil și limita cu acest lot, acolo unde bulgarii de la Trace au greșit sudurile pe trei structuri metalice și au fost probleme inclusiv cu punerea în operă a soluțiilor de remediere. Tronsonul e finalizat, chiar și spațiile de servicii, dar încă așteptăm ca toți inginerii implicați să-și pună semnăturile pe documentele prin care își asumă deschiderea circulației în condiții de siguranță. Lipsa de transparență este strigătoare la cer! Promisiuni au fost că se dă în trafic în iunie, apoi în iulie. Așteptăm…”, mai spunea Asociația Pro Infrastructură în legătură cu lotul 2 Mizil- Pietroasele (28,35 km).
La finele lunii iunie, noul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, spunea că circulația pe lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km) de pe Autostrada Moldovei A7 ar putea fi deschisă până la finalul lunii iulie.

Fostul ministru Transporturilor Sorin Grindeanu și șeful CNAIR Cristian Pistol promiteau anterior că Lotul 2 Mizil – Pietroasele va fi deschis la finalul lunii iunie.

Autostrada A7: Secțiunea Ploiești – Buzău (63,25 km)

Termen de deschidere: Decembrie 2024 pentru lotul 1, 2025 pentru loturile 2 și 3, notează site-ul 130km.ro.

Această secțiune este împărțită în trei loturi, astfel:

  • Lotul 1 Dumbrava (A3) – Mizil, 21,00 km. Câștigător desemnat în aprilie 2022: Asocierea Impressa Pizzarotti & C SPA – Pizzarotti SA – Retter Project Management SRL. Preț: 1.468.550.055,22 lei fără TVA. Durata de execuție: 20 de luni. Contract semnat în iunie 2022. Deschidere în decembrie 2024.
  • Lotul 2 Mizil – Pietroasele, 28,35 km. Câștigător desemnat în februarie 2022: Asocierea Coni SRL – Trace Group. Preț: 1,25 miliarde lei fără TVA. Durata execuție: 20 luni. Contract semnat în iunie 2022. Termen de deschidere: 2025.
  • Lotul 3 Pietroasele – Buzău, 13,90 km. Câștigător desemnat în octombrie 2023: Asocierea Nurol İnşaat Ve Ticaret A.Ş. (lider) – Makyol İnşaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.Ş. Preț: 1,09 miliarde lei (fără TVA). Durata execuție: 20 luni. Contract semnat în noiembrie 2023. Termen de deschidere: 2025.