Organizația Concordia urmează să prezinte un set de măsuri concrete “de care avem nevoie pentru relansarea economiei”, a declarat Dan Șucu, președinte al Confederației Patronale Concordia, la deschiderea summit-ului organizat de asociație.
“Viitorul economic al României nu se scrie în izolare, ci prin dialog. România are resurse, idei și oameni capabili, dar, pentru a face saltul spre o economie competitivă, avem nevoie de coerență, disciplină și colaborare, avem nevoie de un plan de care, de data asta, să ne și ținem”, a spus Șucu.
Acesta a menționat că organizația pe care o reprezintă va fi mai prezentă acolo unde se decid politicile – la Bruxelles.
“România a făcut alegeri strategice corecte, NATO ne-a dat stabilitate, UE și piața unică ne-au deschis accesul la consumatori, OECD ne va aduce standarde și capital mai ieftin pe termen lung. UE nu e perfectă, Mario Draghi și alți lideri europeni au spus că Europa trebuie să se miște mai repede, să taie birocrația și să ia decizii cu viteză dacă vrem să rămânem competitivi. Concordia va fi mult mai prezentă la Bruxelles, mergem acolo unde se scriu legile care vor schimba piața unică, vrem ca vocea companiilor să se audă. Bunăstarea acestei țări vine din decizii pe care le luați zilnic”, a spus Șucu.
“Țara noastră are resurse, oameni buni și o poziție strategică unică. Ceea ce ne lipsește nu e intenția, ci execuția, capacitatea de a transforma avantajele în leadership economic regional. Mediul de afaceri trebuie să îți asume un rol mai activ, să vină cu soluții, nu doar cu critici”, a spus Șucu, care a anunțat că organizația Concordia urmează să prezinte factorilor decidenți un set de măsuri concrete “de care avem nevoie pentru relansarea economiei”.
“Mediul de afaceri nu cere privilegii, cerem transparență, consistență, predictibilitate și dialog înainte de luarea deciziilor. Noi cunoaștem realitarea economică la firul ierbii, știm ce funcționează și ce nu, înțelegem riscurile înainte ca ele să devină crize. Planurile de business se fac pe termen lung, nu poți planifica dacă regulile vin peste noapte”, a mai spus Șucu.
Vezi și mesajul președintelui Nicușor Dan:
