Marile probleme ale României sunt că îi lipsește o strategie în multe domenii, inclusiv în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și că nu are capacitate de a face proiecte, motive pentru care va fi foarte greu să folosim toți banii din PNRR, spune, într-un interviu pentru Economedia, Kurt Weber, directorul general al Horváth România.
Prin ce schimbări au trecut (sau nu) companiile românești în pandemie, cum a avut loc digitalizarea și ce vine nou în piața muncii, dar și despre alte probleme pe care le are PNRR-ul românesc, una dintre marile șanse de dezvoltare pentru țara noastră, povestește Kurt Weber în interviul video de mai jos.
Vezi integral interviul VIDEO cu Kurt Weber, director general al Horváth & Partners România:
Filmare și montaj: Ovidiu Micsik, Inquam Photos
Rep: În ultimul an și jumătate multe companii au avut de luat decizii cheie, care le puteau asigura supraviețuirea sau eșecul. Cum a fost această perioadă din perspectiva companiei de consultanță pe care o conduceți?
Kurt Weber: A fost o periodă mixtă. În primele luni după debutul pandemiei s-a simțit îngrijorare, nesiguranță din partea clienților. Toți se întrebau ce impact va avea această situație asupra business-ului. Ce se schimbă, ce rămâne la fel? Clienții au amânat proiecte deja agreate, au amânat decizii, au amânat investiții. Asta cam până la jumătatea anului 2020. Dar începând acum un an, lucrurile au început să evolueze foarte bine. După o primă fază de reculegere și analiză, firmele au înțeles că trebuie mers înainte și ajustat business-ul din mers. Pentru noi, ultimele 12 luni au fost foarte bune. Ce am pierdut în prima jumătate din 2020 am recuperat în a doua jumătate și de atunci lucrurile au mers spre bine.
În ceea ce privește serviciile de consultanță, au existat diferențe între perioada pre-pandemie și cea de după?
Da, au existat, dar nu aș zice că s-au schimbat fundamental sau radical lucrurile. Trenduri deja vizibile și existente înainte de pandemie doar s-au manifestat mai puternic; s-a accelerat în anumite direcții – cum ar fi digitalizarea sau automatizarea. Companiile au apăsat mai tare pedala. Au accelerat proiecte și în zona de Green Deal, sustenabilitate, zona ce duce înspre „înverzirea” economiei, produse, servicii, tehnologii verzi. Aceste trenduri erau deja setate și prin politica și deciziile de la nivelul UE. Au mai fost apoi schimbările pe care le-a adus pandemia în modul în care își gestionează companiile afacerile. Faptul că staff-ul este acasă a însemnat că a fost nevoie de alte modele de comunicare, de a conduce o afacere. Se investește foarte mult în digitalizare, au apărut metode noi de a conecta lumea, de a face business, ceea ce schimbă și modele de afaceri. Online-ul a crescut foarte mult. Acest trend e unul mai nou, mai vizibil, prin faptul că s-a investit în tehnologie, pandemia a creat anumite condiții de muncă.
Aveați o estimare că pandemia ar putea duce la intrarea în faliment a 150.000 de companii. Cum vedeți acum această estimare? S-a adeverit, au fost decizii care au salvat afaceri?
Lucrurile trebuie privite diferențiat. Firmele mici și mijlocii din România în continuare nu o duc bine. Merg însă bine companiile mari, grupurile mari antreprenoriale românești, multinaționalele, anumite sectoare – bănci, retail, sănătate, dar asta nu înseamnă că în general toate business-urile și-au revenit sau au trecut peste problemele induse de pandemie. Una dintre problemele economiei românești și ale multor firme din România, mai ales ale celor mici și mijlocii, este faptul că sunt subcapitalizate. Foarte multe stau în persoana antreprenorului sau depind de o persoană cheie, care, dacă nu este inspirată într-o anumită situație, s-ar putea să ducă firma în insolvență, în faliment. Problemele se văd și în ceea ce privește creditarea. Sunt multe firme mici care nu au acces la finanțare sau au, dar în condiții dificile.
Au existat și măsuri ale statului în această perioadă de pandemie. Unele au venit cu întârziere, despre altele se spune că au salvat companii „zombie”, care altfel nu ar fi supraviețuit. Ce părere aveți despre aceste măsuri?
Există un anumit reflex, de a încerca să menții în viață anumite companii care sunt importante pentru o anumită regiune, pentru o anumită industrie. Dar banii canalizați înspre aceste firme și industrii sunt bani care lipsesc în altă parte, ar putea fi cheltuiți mult mai eficient și ar putea genera creșterea economică în zona IT, în servicii, tehnologii, înspre cercetare, unde această țară are potențial și ar avea antreprenori, care, în lipsă de finanțare, nu își pot pune ideile în practică. Cu siguranță este o problemă.
Pandemia a mai adus o temă în mediul de afaceri: lucrul de acasă. Cum vedeți viitorul aici?
Multe companii lasă asta la alegerea angajaților. Și noi o facem. Există posibilitatea muncii de acasă, dar și a muncii la birou, cu respectarea regulilor de distanțare, a celor necesare în această perioadă. Totuși, nu se vor întoarce toți angajații din toate firmele la birou. Cred că o să avem modelul acesta hibrid în continuare. Business-ul nostru era unul care implica mult prezența fizică la clienți. Acum, majoritatea întâlnirilor sunt virtuale. Și merge și așa. Majoritatea oamenilor au realizat că nu trebuie să facă un drum pentru orice întâlnire. Acest fenomen va rămâne.
Digitalizarea. România e printre ultimii în UE, în ceea ce privește index-ul digitalizării. Fenomenul a accelerat în pandemie. A fost asta suficient, recuperăm din decalaj?
Aici iar trebuie să vedem lucrurile diferențiat. Dacă vorbim de România, după părerea mea există două Românii (dacă nu chiar mai multe): există o Românie a firmelor private (a business-ului) și una a domeniului public. Dacă ar fi să analizăm unde se situează companille românești, comparativ cu regiunea sau Uniunea Europeană (în ceea ce privește digitalizarea, n.r.), nu cred că stau atât de rău. Au fost bani investiți, se lucrează mult în direcția asta, înspre automatizare, digitalizare. Dar e cealaltă zonă, cea a statului, a administrației publice, unde nu văd să se fi făcut progrese, nu văd că banii cheltuiți ar fi adus o îmbunătățire. Asta e marea problemă. Când ajungi la ghișeu, la administrația publică, acolo se văd problemele.
Avem o piață recunoscută pe IT. Ar trebui să folosim resurse proprii private ca să dezvoltăm statul?
Așa e normal, dacă ne uităm în alte țări. Aceasta e principala modalitate prin care serviciile publice se îmbunătățesc, folosind know-how și resurse din zona privată pentru a dezvolta sisteme, pentru a implementa proiecte. Ideea asta a antagonismului stat – privat e irațională și nu ajută pe nimeni. Nu ajută administrația publică, care ar avea nevoie de proiecte, idei, de know-how, de îmbunătățire. Nu ajută nici firme private, ce au dezavantaje față de alte țări și nu pot face proiecte, nu au aces la resursele statului pentru anumite investiții și proiecte. În principiu, nu câștigă nimeni din această situație. E chiar nocivă.
O analiză Hovarth referitoare la digitalizarea sistemului de sănătate prin PNRR arăta că luăm jumătate din banii pe care îi ia Polonia. Nu avem proiecte?
Da. Ăsta e răspunsul pe scurt. Avem două mari lipsuri. Ne lipsește în multe domenii, mai ales în legătură cu PNRR, o strategie. Să știm ce vrem să facem, ce ne-am propus, încotro vrem să dezvoltăm un anumit domeniu, care sunt termenele până când vrem să avem anumite investiții? Neavând această viziune, e foarte greu să ai proiecte. Proiectele ar trebui să se mapeze la niște obiective, nu să propunem proiecte doar pentru că există într-un sertar. A doua mare problemă ține de capacitatea de a face proiecte. Cifrele din PNRR ne iau ochii. Sunt mari. Dar nu văd că administrația publică e pregătită să absoarbă aceste sume. Trebuie să ai capacitatea de a scrie proiecte, de a depune proiecte, înseamnă că ar trebui să atragem de 4 sau 5 ori mai multe fonduri decât am reușit până acum. Asta ar însemna o creștere de 400% a capacității de a cheltui bani cu cap pe proiecte reale. Dacă ne uităm la acest raport, ar trebui să ne dăm seama că va fi foarte greu să folosim toți banii din PNRR.
Avem un aparat bugetar destul de mare. Nu sunt oameni pregătiți să scrie proiectele?
Cadrul instituțional există. Nu e o problemă de legislație. Ce lipsește foarte mult la noi e ideea de performanță. Adică să vrem să ne propunem într-un anumit timp anumite obiective și să fim stimulați să facem asta. Altă problemă e modul de colaborare stat – privat. Dacă pentru acele sume din PNRR ar putea și zona privată să depună proiecte, să atragă bani prin PNRR, în anumite domenii – IT, sănătate, energie, am discuta altfel. Probabil sunt companii care au capacitatea de a atrage sumele acestea și de a realiza acele proiecte. Așa cum e construit PNRR acum, acesta e unul al domeniului public, al administrației publice, centrale, locale. Doar statul singur nu va reuși. Nu a reușit nici în trecut. De ce ar reuși de data asta?
Au fost câteva proiecte ale unor companii, în PNRR, dar au fost scoase, pentru că nu au fost organizate licitații. Corect ar fi fost să existe un call de proiecte.
Da, corect, era nevoie de o procedură care să fie deschisă tuturor jucătorilor, nu doar companiilor de stat, nu doar anumitor companii. PNRR ar trebui să ajute economia României, nu doar unele firme sau unele instituții.
Vedeți acest PNRR ca o colecție de deziderate reunite într-un document?
Înțeleg că s-a lucrat la acest plan și toată lumea a contribuit la colectarea acestor idei. Am doar informații publice, dar impresia mea din afară este că s-a adunat o colecție de lucruri de dinainte – bune, mai puțin bune, cum erau. Sunt foarte puține idei noi, propuneri noi. În plus, lipsesc strategii, planuri, lucruri pentru dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei. Dacă nu ai așa ceva, e foarte greu să generezi așa, din scurt o listă proiecte ce ar avea impact bun pentru dezvoltarea unui sector și care s-ar preta pe așa schemă de finanțare.
Avem teme mai vechi, în timp ce alte state se gândesc la viitor…
Putem spune și asta. Cum e tema hidrogenului. Noi ne-am propus ca abia anul viitor să facem strategia. E o zonă în care putem vedea clar cum s-au schimbat unele paradigme. Hidrogenul e acea legătură lipsă pentru a tranzita de la o economie bazată pe resurse fosile spre una „climate neutral”. Hidrogenul e una din sursele care ne-ar ajuta să ajungem de la A la B. Ar trebui să analizăm cum am putea crea ecosisteme – de la generare, la stocare, transport, până la utilizatorul final. Astfel de proiecte ar trebui să facem ca să înțelegem cum putem folosi în cel mai eficient, sigur, și sustenabil mod acest tip de energii. Astea ar fi proiecte de viitor, care ar genera impulsul de dezvoltare, investiții din zona privată.
În zona de energie și schimbări climatice mai vine peste noi Green Deal și și aici avem de recuperat. Noi avem cărbune, planificăm să scoatem și gaz din Marea Neagră.
Green Deal înseamnă un set de politici și condiții care definesc cum ar trebui să ajungă economiile de la producători de emisii de carbon la o economie neutră în ceea ce privește emisiile. Ce vedem acum în România e rezultatul unor politici mai puțin inspirate din trecut. Nu s-au făcut investiții, de exemplu în complexurile energetice de cărbune, s-a evitat promovarea altor resurse regenerabile, s-au amânat investiții în regenerabile, în capacitatea de integrare a regenerabilelor, s-au amânat decizii legate de legea off-shore. Prețurile de acum de pe piața de energie și gaze sunt și rezultatul politicilor economice și a lipsei deciziilor din trecut. Nu e neapărat rezultatul Green Deal, e vorba și de anumite decizii care nu au fost luate sau asumate în trecut.
Noi vedem efectul mai multor lucruri deodată. Costul energiei e o problemă pentru toată economia, pentru că devine un dezavantaj economic pentru business-urile românești. Avem printre cele mai mari prețuri la energie electrică. Investitorii străini nu analizează doar drumuri, șosele, aeroport, ci și costurile pentru utilități în România. Costul energiei electrice devine un dezavantaj și nu cred că acesta va scădea prea mult în următorii ani. Așa e structura sistemului nostru energetic. Avem capacități mari pe cărbune, pe care nu le putem substitui deocamdată. Suntem cumva prinși.
Vorbind de PNRR, cineva va trebui să implementeze aceste proiecte. Noi avem deja probleme cu forța de muncă și aducem din afară. Vedeți vreo rezolvare a acestei situații sau ea se va agrava ?
Pe termen scurt, nu văd alte soluții decât „importul” de forță de muncă din afara României. Nu se poate activa pe termen scurt acea resursă, acei sute de mii sau milioane de oameni care nu au job-uri și nici nu caută activ job-uri. Ar trebui să aducem mult mai mulți oameni în câmpul muncii, în job-uri fiscalizate, care plătesc impozite și taxe, care aduc valoare adăugată, dar acei oameni trebuie calificați și obișnuiți să muncească în aceste job-uri. Avem nevoie de politici și programe care aduc acest potențial nefolosit în momentul de față înapoi în economie.
E nevoie și de implicare din partea companiilor, cum ar fi în cazul învățământului dual?
Da, trebuie politici, programe. Este „push and pull”. Trebuie să și motivez oamenii, să se implice, să caute job-uri. Pe de altă parte, trebuie să și ajut, cu cursuri, calificare, programe. Trebuie motivați oamenii, dar și companiile, pentru a angaja persoane recalificate. Trebuie politici mai bune sau implementare mai bună decât acum.
Dacă ne gândim la reforme pe care trebuie să le facem, la schimbările din UE, ce job-uri credeți că vor apărea, ce nu vom mai vedea ?
Da, am auzit astfel de discuții, că vor dispărea job-uri. Eu cred că nu se schimbă lucrurile atât de repede, dar cu siguranță zona de IT va atrage în continuare foarte mult talent, foarte mulți oameni vor găsi job-uri în zona asta, dar și în servicii IT, în administrare și implementare, testare și mentenanță de programe. Cred că aici vom vedea o creștere a job-urilor, în zona de servicii, în general, servicii profesionale, în zona industriei. Cu cât automatizăm mai mult, cu atât intervine nevoia de a monitoriza, superviza, a întreține aceste sisteme. Cred că în zona asta vom vedea creșterea cererii și se vor dezvolta profiluri noi, job-uri noi.
A accelerat pandemia procese de inovare în companie, cum stăm în România la acest capitol?
Au fost trenduri evidente și înainte – tema green, sustenabilitate, cum să avem servicii și produse mai sustenabile, cu impact mai mic asupra naturii, tema digitalizării. E și întrebarea: ok, investim acum mulți bani în digitalizare, automatizare, dar în ce măsură vor avea impact aceste investiții în modelul de afaceri? Integrarea online-offline va genera noi modele de business, vor apărea noi jucători, care vor oferi noi tipuri de servicii. În automotive, mobilitate se văd deja mișcări, sunt firme de IT care merg spre zona de conducere autonomă, firme din automotive care merg cu servicii noi spre zona de mobilitate, devin dezvoltatori de soft și oferă servicii de mobilitate, ride sharing. Această digitalizare și dezvoltare a serviciilor duce și la emergența unor jucători care fac puțin din toate, e spațiu de dezvoltare de afaceri noi. Asta este cea mai interesantă dezvoltare, e un trend de dinainte de pandemie, dar acum a văzut avânt mai puternic. La fel în banking. România e o piață foarte tradițională, nu la toate băncile poți deschide un cont online.