Lucrările pentru montarea cablurilor principale la podul peste Dunăre de la Brăila avansează conform graficului de execuţie, urmând să fie finalizate la sfârşitul anului dacă vremea va permite toate etapele programate. Cele mai noi imagini publicate pe canalul Răducu pe Drum, un pasionat care filmează cu drone marile obiective de infrastructură de transport, arată evoluţia celei mai spectaculoase etape din cadrul proiectului de aproape 2 miliarde lei: montarea cablurilor principale la cele două blocuri de ancoraj de pe malurile Dunării.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Circulaţia pe podul peste Dunăre de la Brăila va fi deschisă până la sfârşitul anului viitor, însă cu o singură conexiune, urmând ca întregul proiect care cuprinde şi cele două drumuri de legătură să fie încheiat la jumătatea anului 2023, conform angajamentelor constructorului, anunţa la sfârşitul lunii trecute, pe şantierul de la Brăila, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

În cadrul proiectului, sunt prevăzute două şosele de legătură cu profil de drum expres: primul cu o lungime de 19 km între Brăila şi Jijila (malul tulcean), iar al doilea, de 4 kilometri Smârdan – Măcin.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Antreprenorul principal este compania Astaldi din Italia, însă montarea cablurilor principale, de 60 cm diametru şi 6.700 de tone, este în responsabilitatea constructorilor niponi de la INH Infrastructure System. Podul cu o lungime de 2 kilometri a ajuns la un stadiu de execuţie de aproximativ 60%, iar întreg proiectul, cuprinzând şi drumurile noi, de 24 de kilometri, la aproximativ 52%, potrivit rapoartelor de progres CNAIR.

Cablurile se montează cu tehnologia „aerial wire spinning”, adică sistemul de scripeţi şi role purtătoare de cablu care transferă cablurile de pe malul tulcean şi le transferă aerian către malul opus unde le şi ancorează. După montarea cablurilor principale formate din toroane, mănunchiuri de 540 de fire, va începe şi montarea tiranţilor pentru susţinerea tablierului metalic, a anunţat CNAIR. Tablierul metalic va fi ridicat cu ajutorul unui sistem cu troliu de pe barje.

Podul de la Brăila va avea o lungime totală de 2 kilometri şi trei deschideri: o deschidere principală – 1.100 metri și două deschideri laterale de 490 de metri pe malul Brăila și 360 metri pe malul Tulcea. Contractul pentru Podul suspendat de la Brăila, cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din ultimii 30 de ani, a fost semnat în ianuarie 2018 pentru 433 milioane euro, iar primele lucrări au început în decembrie 2018.