VIDEO Primele imagini cu şantierul Centurii Giurgiu, Drumul de Legătură DN 5 – Podul Prieteniei

Varianta ocolitoare Giurgiu Captura video Pro Infrastructura

Şantierul pentru construirea Drumului de Legătură între DN 5 şi Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a ajuns la un stadiu fizic de 33 % şi ar urma să fie terminat până la sfârşitul anului, potrivit promisiunilor ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă. Asociaţia Pro Infrastructură a publicat în premieră imagini din dronă cu şantierul Centurii municipiului Giurgiu, o şosea de 6 kilometri care va fi construită din beton și care se desprinde din DN 5 Bucureşti – Giurgiu, zona Oinacu, şi merge până la Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, cel mai important punct de trecere a frontierei dintre România şi Bulgaria.

Despre drumul îngust şi aglomerat până la terminalul din vamă, ministrul Cătălin Drulă spunea că este ,,o ruşine”: ,,Scăpăm de acea rușine de drum până când intrăm în Vamă. Firma austriacă a promis că-l livrează la finalul anului. CNAIR s-a gândit bine să înceapă cu un proiect micuț, un proiect pilot, pentru că astfel de drumuri și autostrăzi din beton se fac că în multe alte țări și există analize că pe un ciclu de costuri, pe durata de viață a drumului, devine mult mai ieftin. Lângă Giurgiu se va lucra mecanizat de către o firmă austriacă ce a mai făcut în România piste de aterizare din beton, deci ar trebui să iasă totul brici”, explica ministrul Drulă.




Contractul pentru Drumul de Legătură DN 5 – Podul Prieteniei a fost semnat în noiembrie 2019 cu antreprenorul Porr din Austria pentru 106 mil. lei iar lucrările au început în octombrie 2020, cu termen contractual de finalizare aprilie 2022. Şoseaua va avea profil 2X2, separator median şi carosabil din beton, fiind prima lucrare nouă cu plăci din beton după tronsonul Bucureşti – Fundulea de pe Autostrada Soarelui, deschis în 2004 şi cu reparaţii ( n.r frezarea cimentului şi aşternerea unor straturi de asfalt) care se vor finaliza în această toamnă.

Alte centuri care ar urma să fie finalizate până la sfârşitul anului: varianta Mihăileşti pe DN 6 Bucureşti – Alexandria ( 3 km.) şi 11 kilometri pe ocolitoarea Satu Mare, profil de drum rapid.

Captura video Pro Infrastructura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *