Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a afirmat joi că inflația nu se află la nivelul de 5%, fiind vorba, în opinia sa, de o „estimare Băncii Naționale a României, în ciuda faptului că Institutul Național de Statistică a anunțat recent că rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Vîlceanu a fost întrebat joi, la preluarea mandatului, ce strategie are pentru a opri creşterea preţurilor şi pentru a scădea inflaţia.

“Inflaţia nu este la nivel record şi nici nu e 5%, 5% e o estimare a Băncii Naţionale…. Din punctul meu de vedere, lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei, care este Banca Naţională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflaţie anul acesta, şi aici daţi-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaţilor şi toate măsurile luate au fost în direcţia reducerii inflaţiei, nicidecum a creşterii, dar să ştiţi că nu există o creştere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă şi un puseu inflaţionist”, a declarat ministrul, citat de news.ro.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume