Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat la Prima TV, ar putea fi luată decizia de prelungire a subvenției la carburanți de la 1 ianuarie 2023 în luna decembrie. Ministrul spun că, dacă va fi nevoie de această prelungire, Guvernul va lua o astfel de decizie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Să vedem în decembrie. În a doua parte a lui decembrie cred că va fi luată această decizie. Vom discuta şi vom vedea. Să ştiţi că avem semnale din piaţă că nu e chiar aşa corectitudine, totuşi. Dacă la prima variantă nu s-a permis revânzarea, acum Ministerul de Finanţe a venit cu ordonanţa şi noi am fost de acord să permitem şi revânzarea către companii şi există suspiciuni că se cere de două ori pentru acelaşi litru, se cer de două ori aceşti 25 de bani. S-a intervenit în Parlament. Noi vrem bună credinţă, dar vrem şi cerem bună credinţă, dar vrem să fie şi respectată. Hai să fim oameni si să respectăm acest lucru. Sigur, am văzut aceste lucruri şi revenim la normal”, a declarat ministrul Energiri.

Acesta a precizat că dacă va fi nevoie sigur, este convins că decizia va fi luată, însă înainte să ne uităm la evoluția prețurilor petrolului.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

„Deocamdată a fost o scădere de preţuri, după care a urmat, după decizia OPEC  de scădere a producţiei, a urmat o uşoară creştere a preţului barilului. Este stabilizat în momentul de faţă”, a explicat ministrul Energiei.

Întrebat ce se va întâmpla când nu va mai exista această subvenţie, Virgil Popescu a spus că dacă nu ar exista subvenţia, preţul va crește cu 50 de bani. „Dar să nu facem supoziţii, să vedem ce se întâmplă în decembrie şi cred că dacă va fi necesar, Guvernul va lua această decizie”.

Pe 30 iunie 2022, Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care prevede că operatorii de benzinării care vor acorda de la 1 iulie o reducere de 0,5 lei/litru de carburant vor beneficia de o compensare de 0,25 de lei/litru de la bugetul de stat. Măsura e în vigoare pe o perioadă de trei luni.