Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat joi că este nedrept ca Moscova să fie învinuită de preţurile-record la gaze naturale din Europa, în condiţiile în care, afirmă liderul de la Kremlin, gigantul rus Gazprom îşi îndeplineşte toate obligaţiile în privinţa livrărilor, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Putin a insistat la conferinţa sa de presă anuală tradiţională, de sfârşit de an, transmisă în direct de televiziuni, că Gazprom a trebuit să-şi îndeplinească obligaţiile în conformitate cu prevederile acordurilor pe termen lung înainte de a livra gaze către pieţele spot, iar ţările care au încheiat contracte pe termen lung, cum este cazul Germaniei, se bucură în prezent de preţuri mult mai scăzute, ba chiar pot revinde gaze în profit către vecinii lor.

Europa şi-a creat propriile probleme ale gazelor şi ar trebui să şi le rezolve singură, a insistat Putin, adăugând că bănuieşte că o parte din gazele ruseşti transportate în Germania a fost revândută în cele din urmă Ucrainei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant