Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a urcat cu 9,2%, în timp ce în zona euro avansul a fost de 9%, în mai, comparativ cu perioada similară din 2020, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat) și citate de Agerpres.  România se află printre statele membre UE cu cele mai importante creşteri: +18,3%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere anuală a volumului comerţului cu amănuntul în luna mai s-a înregistrat în Bulgaria (23,9%), Irlanda (22,4%), Malta (22%), Lituania (18,6%) şi România (18,3%), singurul declin fiind în Germania (minus 0,9%).

Eurostat precizează că vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de faptul că vânzările de combustibili au urcat cu 25%, cele de produse non-alimentare cu 15%, în timp ce la alimente, băuturi şi tutun acestea au crescut cu 0,3%.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană şi în zona euro a crescut cu 4,6% în mai, comparativ cu luna precedentă, după ce în aprilie s-a înregistrat un declin de 3,6% în UE şi de 3,9% în zona euro.

În luna mai, vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de faptul că vânzările de combustibili au urcat cu 6,8%, cele de produse non-alimentare cu 8,5%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi tutun au scăzut cu 0,3%.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere lunară a volumului comerţului cu amănuntul în mai s-a înregistrat în Franţa (9,9%), Olanda (9,3%) şi Estonia (8,1%), singurele scăderi fiind în Letonia (minus 3,9%), Finlanda (minus 3,3%) şi Luxemburg (minus 0,7%). România a înregistrat în mai o creştere lunară de 2,4% a vânzărilor cu amănuntul.