81 de autobuze electrice, din China, vor fi livrate în șapte județe din România/ Finanțarea de peste 150 de milioane de lei, asigurată din fonduri europene

autobuze electrice sursa foto: Facebook/ Ministerul Dezvoltării

Un număr de 81 de autobuze electrice, cu lungimea de circa 10 m, destinate transportului public urban de călători, operabile în condiţii de şes, vor fi livrate în municipiile Alexandria, Brăila, Constanţa, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Lugoj şi Slobozia, ca urmare a finalizării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a procedurii de atribuire a achiziţiei, prin Programul Operaţional Regional.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri Agerpres, în perioada imediat următoare vor fi încheiate contractele de furnizare pentru următoarele municipii:

* Alexandria – 10 autobuze electrice, 3 staţii de încărcare rapidă şi 10 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 19.074.000 lei (fără TVA);

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

* Brăila – 11 autobuze electrice, 3 staţii de încărcare rapidă şi 11 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 22.219.998 lei (fără TVA);

* Constanţa – 21 autobuze electrice, 5 staţii de încărcare rapidă şi 21 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 40.055.404 lei (fără TVA);

* Drobeta-Turnu Severin – 3 autobuze electrice, 1 staţie de încărcare rapidă şi 3 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 6.059.999 lei (fără TVA);

* Focşani – 20 de autobuze electrice, 5 staţii de încărcare rapidă şi 20 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 38.148.000 lei (fără TVA);

* Lugoj – 9 autobuze electrice, 3 staţii de încărcare rapidă şi 9 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 18.179.997 lei (fără TVA);

* Slobozia – 7 autobuze electrice, 2 staţii de încărcare rapidă şi 7 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 14.140.003 lei fără TVA.

Toate autobuzele şi staţiile de încărcare vor fi puse la dispoziţie de ofertantul declarat câştigător, respectiv BMC TRUCK & BUS, produsul ofertat fiind autobuz electric GRANTON (China), precizează comunicatul citat.

Finanţarea proiectelor este asigurată de MDLPA, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – “Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiţii 4e – “Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

sursa foto: Facebook/ Ministerul Dezvoltării

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: