Preşedintele CJ Bacău doreşte transformarea Aeroportului din regie autonomă în societate pe acţiuni / Schimbarea va permite atragerea de fonduri europene / Wizz Air a anunțat ieri că renunţă la baza aeriană de la Bacău

valentin ivancea presedinte CJ bacau Sursa foto: Facebook/Valentin Ivancea

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea (foto), a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că doreşte transformarea Aeroportului Internaţional “George Enescu” din regie autonomă în societate pe acţiuni, aşa cum recomandă un audit efectuat de o societate independentă, anul trecut.

Ivancea a precizat că instituţia sa va încheia un contract cu o casă de avocatură pentru a stabili paşii care trebuie urmaţi în acest sens.

“Prin audit am dorit să avem soluţii pentru dezvoltarea aeroportului. Auditul nu a fost îndreptat împotriva unei persoane sau a unei conduceri, ci pentru a analiza sistemic performanţa aeroportului şi liniile de urmat (…) Principala idee a auditului a fost ca regia autonomă să se transforme în societate pe acţiuni. Acesta este principalul pilon al acestui audit”, a subliniat preşedintele CJ Bacău.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

CJ Bacău ar urma să fie acţionarul unic al aeroportului, a spus Valentin Ivancea, dar nu a exclus ca în viitor o parte dintre acţiuni să fie listate pe bursă, însă cu menţinerea acţionariatului majoritar la Consiliul Judeţean.

Totodată, prin transformarea din regie autonomă în societate pe acţiuni, aeroportul poate fi capitalizat cu fonduri de la CJ Bacău şi poate atrage fonduri europene.

Auditul a mai subliniat necesitatea înfiinţării unei direcţii de vânzări pentru vânzarea serviciilor din cadrul aeroportului, inclusiv deschiderea de noi rute, dar şi direcţii orientate spre dezvoltare pe zona de cargo şi servicii conexe cum ar fi şcoală de pilotaj, închiriere de spaţii comerciale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

O altă concluzie a auditului a fost transformarea managementului de conducere într-unul cu contract şi indicatori de performanţă, măsurabili, cu obiective clare şi realiste pentru profitabilitatea aeroportului.

“Procedura (pentru desemnarea managementului de conducere – n.r.) va fi extrem de transparentă. Putem selecta noi managementul, pe baza unui plan de manangement sau putem avea o firmă independentă care va selecta personalul de management. Cred că voi merge pe a doua variantă. Selecţia va fi extrem de riguroasă şi transparentă”, a explicat Ivancea.

Aeroportul Internaţional “George Enescu” Bacău a fost tranzitat, în anul 2019, de peste 447.000 călători. În 2020, odată cu pandemia de COVID-19, numărul pasagerilor a scăzut la aproape 120.000 călători, dar un an mai târziu a urcat la aproape 380.000 pasageri.

Anul trecut, aeroportul a fost tranzitat de peste 556.000 călători.

Pe de altă parte, compania Wizz Air a anunţat că începând cu data de 10 ianuarie 2023 renunţă la baza aeriană de la Bacău, iar de la 1 februarie va mai opera doar două zboruri, către Londra (Luton) şi Milano (Malpensa).

Ca urmare a deciziei companiei maghiare, preşedintele executiv al aeroportului, Oana Chelaru, a demisionat din funcţie, dar rămâne interimară până la desemnarea unei alte persoane în funcţia de conducere. Preşedintele CJ Bacău a declarat că sunt căutate soluţii pentru a suplini rutele pe care nu va mai opera Wizz Air.