Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, joi, la Antena 3, că social-democrații își doresc o reducere a impozitării muncii și o echilibrare între impozitarea muncii și a capitalului, un canal putând fi o taxare mai mare a capitalului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Discuția ar trebui pornită din nou pentru ce înseamnă reducerea impozitării muncii și o echilibrare între impozitarea muncii și a capitalului. Noi ca social-democrați susținem o reducere a impozitării muncii. În ce privește capitalul, noi vedem două canale, prin unul înțelegând o distribuire direct în investiții private sau un canal direct, respectiv o taxare mai amplă a capitalului. Avem nevoie de forță de muncă, avem diferență între forța activă și forța ocupată de 1,5 milioane de persoane. Și trebuie să vii cu sprijin pentru capitalul companiilor”, a declarat ministrul.

El spune că „propunerea este de abordare, de dezbatere și nu de venire peste noapte cu taxare”.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Eu am spus că anii 2023 și 2024 nu vor mai fi ani de ajustare fiscală neapărat, ci anii în care decidem cum programăm regimul fiscal din România începând din 2025. Și cei de la Davos spun că este nevoie de o distribuire echitabilă a veniturilor”, a afirmat el.