Hosman sursa sibiu-turism.ro
Te-ai săturat de trafic, claxoane, străzi înghesuite, fum de eșapament, beton și sictir? Minivacanța de 1 iunie poate fi o excelentă ocazie pentru o pauză de la agitație și stres, la țară. Economedia.ro a făcut o selecție a unor destinații rurale din România pitorești și mai puțin cunoscute.
Sate săsești alternative
Satele săsești cu biserici fortificate din Transilvania au devenit în ultimii ani o destinație turistică la modă, mai ales după mediatizarea intensă a celei de la Viscri, unde deja se pune problema numărului prea mare de turiști. La fel, Biertan, Prejmer sau Saschiz sunt intens vizitate. Astfel, dacă vreți să vă bucurați de autenticitatea peisajului cultural al satelor săsești, dar fără prea mulți turiști în preajmă, puteți încerca alte destinații din același grup, cum ar fi Archita, Mălâncrav sau Hosman.
Archita este un sat literalmente pierdut într-un peisaj de poveste, la limita nordică a Transilvaniei Saxone, înspre Ținutul Secuiesc. În sat nu se poate ajunge decât pe drumuri neasfaltate, unul prost – dinspre Dârjiu, Harghita, și unul bun – dinspre Mureni, Mureș. În centrul localității, biserica fortificată, poate cel mai fotogenic astfel de monument din Transilvania, arată remarcabil. Ansamblul bisericii din Archita impresionează prin armonia proporțiilor și forța pe care o degajă cele două rânduri de ziduri și cele șapte turnuri. Hermann Fabini în lucrarea sa „Universul cetăților bisericești din Transilvania” o consideră printre cele mai importante. Pentru cheia de la biserică, întrebați la magazinul de lângă ea.
Mălâncrav este alt sat săsesc unde nu poți ajunge decât pe un drum neasfaltat, din centrul de comună, Laslea (Sibiu). Mălâncrav, Malmkrog pe nemțește, e un paradox: deși se află în centrul României, este relativ departe de aproape orice. Izolarea față de restul lumii a ajutat Mălâncravul să rămână o capsulă a timpului. Intervenția salutară a unor ONG-uri internaționale, precum Mihai Eminescu Trust (MET) sau World Wildlife Fund a ajutat la revigorarea satului după anii 1990 și la salvarea remarcabilului patrimoniu arhitectural. Spre deosebire de restul satelor săsești din Transilvania, la Mălâncrav comunitatea germană nu a emigrat în totalitate. La slujbele care se țin duminică de duminică vin în jur de 130 de persoane. Pe stradă, încă se poate auzi germana, vorbită în dialect local. Biserica din sat este extrem de valoroasă, fiindcă păstrează o fresca de 20 metri, cea mai mare în stil gotic din Transilvania, potrivit Mihai Eminescu Trust. Tot la Mălâncrav se află frumosul conac Apafi, restaurat ca la carte și utilizat acum ca spațiu de cazare sau de evenimente.
Hosman este altă bijuterie de sat săsesc, mai ușor accesibil, situat pe Valea Hârtibaciului, tot în județul Sibiu. Mulți călători care au bătut România în lung și în lat spun că peisajul de primăvară târzie, dominat de Alpii Transilvăneni (Munții Făgăraș), încă acoperiți cu zăpadă, pe care se profilează turnul masiv dar elegant al bisericii este unul dintre cele mai pitorești pe care le poți admira la noi în țară. Biserica din Hosman este de asemenea de o mare valoare artistică, portalul romanic de aici frapând prin culorile vii pe care le afișează, în urma unei restaurări recente. Fotografia perfectă, cu biserica profilată pe fundalul munților înzăpeziți, se face de pe podul peste Hârtibaciu de la intrarea în localitate.
Smochinii de la Ilidia
Așa cum satele săsești au ajuns să aibă localități-vedetă ca Viscri, Biertan sau Saschiz, la fel de bine și satele din apropierea munților Banatului ar putea să le aibă. Ilidia, de la poalele munților Anina, ar putea fi unul dintre acestea.
Arhitectura locală este de inspirație șvăbească, cu case aliniate la stradă, una în continuarea alteia. Străzile sunt mărginite cu arbori aliniați ca niște cătane, iar în spatele lor se află casele, cu ziduri groase și porți solide. În curțile ascunse din spatele caselor cresc smochini, fiindcă soarele de aici e suficient de tare cât să le coacă fructele.
În sat ar fi de vizitat în primul rând biserica, specifică satelor bănățene – ortodoxă, dar cu arhitectură barocă și, în plus, pictată superb de Ion Zaicu. Apoi, sunt podurile de piatră. Albe, ciobite de timp, de o eleganță vintage, se arcuiesc peste râul care trece prin sat. Sunt trei poduri de piatră mai importante, extrem de fotogenice. Mai există încă mori de apă funcționale, iar în apropiere se află și ruinele unui turn medieval.
Curățenia de pe strada principală, arborii aliniați, casele simetrice înlănțuite una după alta, biserica barocă și podurile de piatră albă dau Ilidiei, dar și altor sate din jur, cum este apropiatul Potoc, un aer înstărit. În Ilidia există posibilități de cazare, iar satul poate fi folosit și ca bază de pornire pentru explorarea Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, aflat în imediata vecinătate.
Comoara de artă de la Topalu
La 15 kilometri de Hârşova, pe malul Dunării, se găseşte Topalu, un sat nu foarte răsărit, la care se ajunge pe o arteră secundară, ieşită din vechiul drum naţional spre care se mergea la mare, înainte de a exista autostrada A2. Acum pe şosea maşinile sunt rare, iar turiştii care se îndreaptă spre Topalu şi mai rari.
Ce să cauţi la Topalu? Ei bine, aici se găseşte una dintre cele mai valoroase colecţii de artă plastică românească. Este un „best of” al maeştrilor români de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Sunt aici toţi granzii picturii: Grigorescu, Luchian, Tonitza, Pallady, Petraşcu, Steriadi, Ressu, Iser, Ciucurencu ş.am.d., dar şi lucrări ale unor sculptori precum Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea sau Ion Jalea.
Casa care adăposteşte impresionanta expoziţie este situată în centrul localităţii şi este casa natală a medicului Gheorghe Vintilă (1898-1978), cel care în 1960 şi-a donat colecţia personală comunei. Condiţia a fost ca muzeul care urma să fie constituit să poarte numele părinţilor săi, Dinu şi Sevasta Vintilă, şi să fie găzduit în casa sa natală.
De afară, casa, de dimensiuni medii, nu pare suficient de mare pentru a adăposti cele 228 de lucrări donate. Dar ea a fost extinsă, fără a-i afecta imaginea exterioară, astfel încât numără 12 săli de expoziţie. Sălile adăpostesc zeci de capodopere, care încântă ochiul şi celor mai puţin formaţi vizitatori. În aproape fiecare sală se regăsesc crâmpeie din realităţile Dobrogei de acum 100 de ani, semnate de membrii grupului de la Balcic (Tonitza, Şirato şi Dimitrescu), dar şi de alţii, peisaje şi portrete dinainte ca industrializarea să schimbe radical lumea.
Verdele crud de la Ciocănești și Cârlibaba
La coborâre dinspre Maramureș spre Bucovina, prin pasul Prislop – poate cea mai frumoasă trecătoare dintr-o parte în alta a Carpaților Românești – te așteaptă două sate desprinse parcă din povești: Cârlibaba și Ciocănești. Pantele domoale ale Cârlibabei sunt presărate cu case răsfirate, la care lemnul s-a folosit din plin, înconjurate de jur-împrejur de loturi de pământ rectangulare, mărginite cu garduri de lemn. Privind de pe drumul principal, parcă ai trece prin mijlocul unei table de șah, pe care casele și căpițele sunt piesele.
În zonă există mai multe pensiuni la care te poți caza, iar oamenii locului vor fi bucuroși să îți spună poveștile Cârlibabei. La doi pași de sat se află Ciocănești, o localitate unde casele sunt încondeiate ca și ouăle bucovinene, având statut de sat-muzeu.
Rimetea
E greu să spui ce e mai pitoresc la Rimetea (Torockó), în Apuseni. În primul rând e amplasamentul, într-o depresiune bucolică, cea a Trascăului, dominată de un masiv abrupt – Piatra Secuiului -, care pare că atârnă de soare. Mai e Cetatea Colțești, una dintre cele mai romantice ruine din Transilvania, aflată nu departe de sat. Apoi e satul propriu-zis, unde totul e autentic. Reclamele nu agresează peisajul. Casele albe sunt conturate de tâmplăria verde a ferestrelor, din care curg mușcate și petunii. Micile restaurante din piața centrală – încercați frigăruile haiducești de la Szarvas Vendéglő – nu au termopane, nici terase cu mobilier de plastic.
Mai este apoi unicitatea etno-geografică a locului – o comunitate de maghiari unitarieni, înconjurată de o masă de moți ortodocși, de unde și bilingvismul localității. La toate acestea, se adaugă tradițiile industriale. Astfel, în vremurile de glorie, înainte de apariția siderurgiei, Rimetea și învecinatul Colțeşti (Torockószentgyörgy) formau cel mai important centru de prelucrare a fierului din Ardeal. Povestea acestor vremuri e spusă de micul muzeu din centrul Rimetei.
Una peste alta, Rimetea merită văzută și revăzută. E un exemplu de comunitate care nu vrea să uite tot ce o face să fie diferită de restul şi care a ştiut să îşi pună în valoare aşa de bine propria identitate încât în 1999 a primit recunoaşterea întregii Europe. Este vorba despre Medalia Europa Nostra, acordată – pentru prima dată în
România – pentru cele 138 de case rimetene construite în secolul al XIX-lea, care au fost restaurate fără cusur.
Satele cu cule din Oltenia
În Oltenia, satele cu cule formează un arhipelag turistic care așteaptă să fie descoperit de călătorii întreprinzători. În afara culei Greceanu, de la Măldărești, care este notorie, astfel de locuințe fortificate se mai pot vizita la Cartiu, Bujoreni, Broșteni sau Curtișoara. Culele vibrează încă de povești pline de viață, cu miros de sânge, romanță și praf de pușcă, care s-au petrecut în urmă cu doar câteva generații.
Construite într-o epocă mai aproape de noi decât cetățile și castelele din Moldova și Ardeal sau de bisericile fortificate săsești, culele trăiesc încă prin poveștile lor, pe care acum le spun stră-strănepoții celor care le-au trăit. Cula de la Broșteni este la fel de impresionantă prin dimensiuni cum e cea de la Măldărești, iar casa-culă din Cartiu, cu balcoane exterioare de lemn, este de o veritabilă regină a frumuseții, în vreme ce Cula Tătărescu de la Curtișoara se remarcă prin amenajările interioare, făcute să rezoneze cu gusturile lumii bune din Bucureștii începutului de secol XX.
Foto sus: Satul Hosman (sursa sibiu-turism.ro)