Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago s-a tranzacţionat aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele peste două luni, pe fondul temerilor că Rusia va intensifica războiul din Ucraina, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru cultivarea şi recoltarea cerealelor şi pentru exporturile de la Marea Neagră, transmite platforma Bloomberg, citată de Agerpres.
Cel mai tranzacţionat contact la grâu la Chicago Board of Trade (CBOT) era marţi în uşoară scădere, cu 0,3%, faţă de nivelul de luni de 8,0075 dolari per bushel, cel mai ridicat nivel din 23 noiembrie. Vineri, cotaţiile au urcat semnificativ după un nou atac masiv rusesc care a vizat obiective energetice în Ucraina.
Ritmul exporturilor s-a îmbunătăţit de la începutul sezonului, acordul pentru prelungirea iniţiativei privind exportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră majorând livrările pe mare. Acordul ar urma să fie reînnoit în martie dar viitorul său este nesigur. Coordonatorul ONU pentru iniţiativă a cerut săptămâna trecută extinderea acordului, în cadrul întâlnirilor sale cu oficiali guvernamentali şi diplomaţi.
Ucraina a aprobat propunerea de a majora capacitatea minimă a navelor care exportă cereale la 25.000 tone. Dar, conform Ministerului Infrastructurii, va fi nevoie de aproximativ 1,5 luni până când nave cu o capacitate mai ridicată vor permite majorarea cantităţilor exportate, din cauza ritmului scăzut în care se realizează inspecţiile vapoarelor.
Pe piaţa cerealelor, preţul boabelor de soia este pe un trend ascendent din octombrie, deoarece seceta a redus producţia în Argentina şi Brazilia. Evoluţia preţurilor la porumb şi seminţe de floarea soarelui va depinde de condiţiile meteo şi de suprafaţa cultivată din SUA şi Canada în această vară.