Vicepremierul și Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu taxează, din nou, întârzierile constructorilor italieni care lucrează pe șantierele din România, de această dată chiar la Roma, unde s-a întâlnit cu vicepremierul Italiei, Matteo Salvini. Ministrul Grindeanu și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu efectuează în aceste zile o vizită oficială la Roma unde vor avea mai multe întrevederi cu oficiali guvernamentali și din administrația locală.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Miercuri, la întâlnirea cu vicepremierul Italiei Matteo Salvini, ministrul Transporturilor a adus în discuție „seriozitatea” constructorilor italieni și a cerut oficialilor de la Roma să intervină pentru ca antreprenorii să-și respecte angajamentele din contracte. Este un mesaj direct transmis WeBuild (Astaldi) care a întârziat lucrările la Podul de la Brăila (și din vina statului care nu a făcut exproprierile la timp), către antreprenorul general Pizzarotti întârziat pe primul lot al Autostrăzii Ploiești – Buzău (detalii aici). Totodată, Todini avansează greu pe Drumul Expres de legătură între Timișoara și Autostrada A1, iar Tirrena Scavi a primit certificat negativ pentru șantierele abandonate de pe DEx Craiova – Pitești, Centura București (DN 2 – A 2) și Centura Timișoara.

Declarația ministrului Grindeanu despre constructorii italieni. „România merită să fie parte a spațiului Schengen și apreciem sprijinul constant oferit de Italia aderării noastre! Este una dintre temele europene importante pe care le-am punctat, astăzi, cu vicepremierul Republicii Italiene, Matteo Salvini. La nivel bilateral, am pus accentul pe așteptările statului român cu privire la seriozitatea companiilor italiene implicate în proiectele de infrastructură de la noi din țară. Mizăm pe sprijinul pe care statul italian îl poate acorda acestor firme pentru îmbunătățirea prestației lor și respectarea angajamentelor contractuale”, arăta Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

NOTĂ: WeBuild (Astaldi) derulează contracte de miliarde de euro cu CFR Infrastructură și Compania de Drumuri. Pe calea ferată, la toamnă, Astaldi va începe lucrări de modernizare și electrificare pe Magistralelele M 100 Caransebeș – Timișoara – Arad, respectiv M 300 Cluj – Oradea, iar pe rețeaua rutieră lucrează la Podul Brăila, pe primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești și va începe lucrările pe lotul 3 Cornetu – Tigveni (37 km). Pizzarotti este în cursa pentru primul lot al Autostrăzii București Nord A0.