Statele UE nu au reuşit miercuri să convină asupra unui nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse contra Ucrainei, au declarat agenţiei Reuters surse diplomatice.
Pachetul propus de Comisia Europeană include interdicţii pentru importuri din Rusia în valoare de peste 10 miliarde de euro, printre care şi interzicerea importurilor de cauciuc rusesc. Printre altele, propunerea mai cuprinde interzicerea exporturilor europene către Rusia pentru echipamente tehnologice şi piese de schimb pe care Moscova le-ar putea folosi pe câmpul de luptă.
Comisia Europeană cere de asemenea în propunerea sa ca statele UE să monitorizeze mai bine activele ruseşti aflate pe teritoriile lor, în timp ce Bruxellesul caută modalităţi de a folosi aceste active pentru finanţarea reconstrucţiei Ucrainei după război. Însă unele state membre nu sunt mulţumite de riscul de a primi amenzi în cazul unor deficienţe în raportarea acestor active.
„Sunt mai multe chestiuni divergente, inclusiv asupra cauciucului şi obligaţiilor de raportare”, a precizat una dintre sursele la care a făcut referire Reuters şi care s-au exprimat toate cu condiţia anonimatului, dat fiind caracterul confidenţial al negocierilor între statele UE.
Noi discuţii asupra noului pachet de sancţiuni propus vor avea loc joi între reprezentanţii statelor UE la Bruxelles, conform aceloraşi surse.