Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut mai puţin decât se estima în februarie, iar inflaţia de bază a crescut, sporind presiunile asupra Băncii Centrale Europene de a ţine sub control o inflaţie care este de patru ori mai mare decât ţinta sa de 2%, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unei estimări preliminare publicate joi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în cele 20 de ţări din zona euro a încetinit la 8,5% în februarie, de la 8,6% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe un nivel de 8,2%.

Este a patra lună consecutivă în care s-a înregistrat o încetinire a preţurilor în zona euro, după ce în octombrie se înregistrase un avans record, de 10,6%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Încetinirea inflaţiei în zona euro se explică mai ales prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de 13,7% în februarie, semnificativ mai mică decât cea de 18,9% înregistrat luna precedentă, în timp ce inflaţia preţurilor la alimente a urcat la 15% în februarie, de la 14,1% luna precedentă.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a continuat să crească în februarie până la 5,6%, de la 5,3% luna precedentă. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie se înregistrează în ţările baltice, în frunte fiind Letonia (20,1%), Estonia (17,8%) şi Lituania (17,2%). La polul opus, cea mai redusă creştere a preţurilor se înregistrează în Luxemburg (4,8%).

În cele mai recente prognoze, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 6,3% în 2023 şi la 3,4% în 2024.