Peste 10.190 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în decursul lunii mai din acest an, în creştere cu 18,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) și Agerpres. Pe ansamblul primelor cinci luni din 2021, autoturismele noi înregistrează însă o scădere generală de 9,1%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform datelor oficiale, din totalul înregistrărilor raportate în luna mai, 8.221 de unităţi au fost autoturisme noi, a căror creştere în comparaţie cu luna similară din anul precedent este de aproape 15%.
Topul primelor cinci mărci este condus de Dacia – cu 1.890 de unităţi, urmată de Skoda (877 unităţi), Renault (744), Ford (590) şi Toyota (531).

Pe ansamblul primelor cinci luni din 2021, autoturismele noi înregistrează o scădere generală de 9,1%, comparativ cu intervalul ianuarie – mai 2020. Pe de altă parte, numărul autoturismele rulate, cu cele 167.101 de unităţi înmatriculate din ianuarie până la finele lunii mai, a crescut cu 7,8%, raportat la perioada similară a anului trecut.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), după un volum de 1.970 unităţi, consemnat în luna mai a acestui an (+38,1% faţă de luna mai 2020), rezultă o creştere generală, pe ansamblul anului 2021, de 28,4%.

La categoria motocicluri (motociclete, mopede, ATV-uri) noi, statistica oficială relevă, în luna mai, o creştere de 55,8% pe un volum de 550 de unităţi, precum şi un salt de 54,9%, la cinci luni.