Directorii băncii elveţiene UBS Group AG vor încerca miercuri să îi calmeze pe acţionarii reuniţi la Adunarea Generală Anuală, arătând că preluarea surprinzătoare a rivalului Credit Suisse Group AG, în ceea ce a fost cea mai mare salvare a unei bănci după criza financiară globală, este o tranzacţie care poate funcţiona, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian. Pentru a facilita această preluare, statul elveţian a trebuit să ofere un sprijin şi garanţii guvernamentale în valoare de peste 200 de miliarde de franci.

“Căsătoria forţată” a Credit Suisse cu UBS a provocat numeroase critici în Elveţia, partidele politice au cerut organizarea unei sesiuni speciale a Parlamentului în cursul acestei luni la care ar urma să fie supusă votului înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă. De asemenea, sondajele de opinie arată că peste trei sferturi dintre elveţieni se opun acestei tranzacţii care va da naştere unui gigant financiar cu active de aproximativ 1.600 de miliarde de dolari şi peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Pentru 2022, UBS a raportat un profit net de 7,6 miliarde de dolari şi intrări solide pentru operaţiunile de administrare de averi, principala divizie a băncii elveţiene. Acum, echipa managerială de la UBS va trebui să facă faţă unei sarcini uriaşe de a integra Credit Suisse, o operaţiune de al cărei succes depinde viitorul sectorul financiar elveţian, fără a-şi submina atuurile.

Adunarea Generală Anuală a acţionarilor de la UBS vine la o zi după ultima AGA a acţionarilor de la Credit Suisse, reuniune la care preşedintele Credit Suisse, Axel Lehmann, şi-a făcut mea culpa în faţa acţionarilor pentru că banca elveţiană nu a putut fi redresată.

Fuziunea UBS/Credit Suisse se va realiza fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare.