Grindeanu, ultimul avertisment pentru italienii de la Todini care lucrează pe legătura Timișoarei la Autostrada 1: În primele trei luni din 2023 au avansat doar 2%. Nu vreau să reziliez contractul, dar nici să fim luați de proști

Todini Timișoara A 1 decembrie 2022

Constructorul Todini (Italia) care lucrează pe Drumul Expres legătura Timișoara – Autostrada A1 a avansat doar 2% în primele trei luni ale anului, iar Compania de Drumuri a emis un nou certificat negativ, a anunțat vineri, la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Drumul de legătură are doar 10 kilometri, nu sunt lucrări de artă complicate, însă mobilizarea constructorului este insuficientă pentru a finaliza lucrările până la sfârșitul anului (noua estimare). După aproape doi ani de la emiterea ordinului pentru începerea lucrărilor, stadiul fizic este de doar 22%.

Ministrul Grindeanu a transmis încă un avertisment constructorului pentru a intra în grafic, în caz contrar contractul va fi reziliat urmând modelul rezilierilor Tirrena Scavi. „Descărcarea de la Sânandrei pe autostradă… Folosesc acest prilej pentru a transmite domnilor de la Todini care, spre deosebire de Tirrena Scavi au început bine… Un progres de 2% în primele trei luni eu nu-l accept și să ia aminte la ce au pățit cei de la Tirrena. Atât au avut progres în primele trei luni ale anului, din câte știu DRDP Timișoara a și înaintat documentele pentru certificat negativ pentru cei de la Todini. Nu e treaba mea să fac rezilieri, eu vreau ca proiectele să meargă, dar nici să fim luați de fraieri și să găsim tot felul de scuze și claim-uri (litigii pentru despăgubiri) multe dintre ele fiind inventate”, a declarat Grindeanu.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

În ultimele șase luni ale anului 2022, Todini a avansat de la 2% (iunie) la 20% (început de decembrie) după cum Economedia a explicat aici.