Stocurile de legume-fructe sau cereale trebuie declarate la Ministerul Agriculturii, conform unei legi promulgate ieri de președintele Klaus Iohannis, informează Lantulalimentar.ro. Nerespectarea legii atrage amenzi de până la 20.000 de lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În vederea asigurării trasabilității produselor agricole și alimentare pe piață, operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligația furnizării de date statistice de evidență a stocurilor de produse agricole și alimentare, o singură dată pe lună, până în data de 15 a lunii pentru luna precedentă, către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Legea nu este aplicabilă comercianților care dețin structuri de vânzare cu suprafață de vânzare de până la 400 mp inclusiv, fără spațiile destinate depozitării, păstrării, și producției mărfurilor, birourilor și anexelor, comercianților ambulanți, comercianților care desfășoară activități de 2 servicii de alimentație publică, precum și comercianților care desfășoară activități de comercializare în zone publice.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este responsabil cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole și alimentare, cu respectarea confidențialității datelor care privesc aceste produse.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dezvoltă un sistem informatic de colectare a datelor statistice raportate de operatorii economici din sectorul agroalimentar.

Metodologia de colectare, centralizare și prelucrare a datelor statistice de evidență a stocurilor de produse agricole și alimentare se stabilește prin hotărârea Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerului Finanțelor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi ( Legea 105/2023 ).

Operatorii economici din sectorul agroalimentar care nu furnizează date statistice de evidență a stocurilor de produse agricole și alimentare riscă o amendă de  de la 5.000 lei la 20.000 lei.

Pe baza datelor statistice de evidență a stocurilor de produse agricole și alimentare centralizate se vor stabili politici publice de subvenționare în sectorul agroalimentar.

Produsele agricole și alimentare pentru care operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligația furnizării de date statistice de evidență a stocurilor sunt: a) legume-fructe; b) cereale și produse pe bază de cereale; c) semințe de oleaginoase și produse pe bază de oleaginoase; d) leguminoase furajere; e) semințe certificate: cereale, orez, oleaginoase și proteaginoase; f) carne și produse din carne, conserve din carne și mixte; g) lapte și produse din lapte; h) produse de morărit și panificație; i) produse prelucrate, procesate, conservate din legume-fructe; j) grăsimi și uleiuri; k) apă, inclusiv apă minerală naturală, apă de izvor și toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate; l) orez; m) plante aromatice, sare și condimente; n) ceaiuri; o) zahăr; p) miere; q) drojdie.

Proiectul de lege 355/2022  fost inițiat de 36 de deputați PNL, 3 PSD, 2 USR și 1 UDMR. USR a sesizat Curtea Constituțională pe acest subiect, amintește Lantulalimentar.ro, dar instituția a respins sesizarea.

Președintele României Klaus Iohannis a promulgat legea, ieri, 13 aprilie 2023.