BCE menține dobânda de politică monetară la cel mai scăzut nivel din istorie, precum şi măsurile de stimulare

Bugetul familiei, bani Sursa foto: Pexels

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politică monetară la cel mai scăzut nivel din istorie, precum şi măsurile de stimulare, din cauza temerilor că orice retragere a sprijinului în acest moment ar accelera creşterea costurilor de împrumut şi ar afecta redresarea economiei, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că va continua programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro, până în martie 2022 sau până se va încheia pandemia. În plus, Consiliul guvernatorilor BCE îşi rezervă dreptul de a achiziţiona mai mult sau mai puţin faţă de cota stabilită, deoarece este necesar “să menţină condiţii de finanţare favorabile”.

Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Dobânda de politica monetară este la cel mai scăzut nivel din istorie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: