Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în cadrul vizitei la fabrica Bilka, specializată în producția de acoperișuri metalice pentru orice tip de construcție, despre interzicerea cumulului pensie-salariu, care ar fi prevăzută în măsurile de reducere a cheltuielilor pregătite de Guvern, că în momentul în care va fi o astfel de lege aprobată, cu certitudine va renunța la una dintre ele.
„În momentul în care vom avea o astfel de lege aprobată, cu certitudine voi renunţa la una dintre ele. Este o problemă personală, pe care o voi decide în momentul în care se va concretiza decizia”, a declarat Ciucă.
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență aflat pe circuitul interministerial, obținut de G4Media, arată că este interzis cumulul pensie-salariu la stat, cu excepția educației și sănătății:
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, operatorilor economici, prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate.
– Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor care ocupă funcții didactice de predare din unitățile de învățământ și funcții de specialitate medico-sanitară din unitățile sanitare.
– Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și beneficiarilor de pensii de serviciu și pensii militare stabilite prin legi speciale.