Ministrul Agriculturii: Formula de calcul s-a schimbat/ România nu va primi cea mai mică sumă din cele 100 de milioane de euro anunţate de UE pentru sprijinirea țărilor afectate de importurile de cereale ucrainene

cereale Sursă Pixabay

Formula de calcul s-a schimbat în bine, iar România nu va primi cea mai mică sumă din cele 100 de milioane de euro anunţate de Comisia Europeană, pentru sprijinirea ţărilor celor mai afectate de importurile de cereale din Ucraina, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, citat de Agerpres.

“Nu se va întâmpla, pentru că s-a schimbat formula de calcul, aşa cum a spus Petre Daea şi s-a schimbat în bine, pentru că am spus-o foarte clar atunci şi este pentru prima dată când un ministru al Agriculturii Ţării Româneşti face această afirmaţie în faţa Comisiei, spunând foarte clar că acea formulă deforma adevărul şi realitatea. Aţi văzut şi intervenţia domnului preşedinte care a doua a zi a spus-o cu ocazia desfăşurării lucrărilor la Consiliul European, că nu prin calcule contabile putem să evaluăm situaţia complexă, complicată şi extrem de dificilă în care ne aflăm, iar efortul ţării trebuie să fie onorat prin sume pe care le merită România şi pe care le merită fermierii. Noi suntem în acest dispozitiv, vom fi în continuare în acest dispozitiv de a sprijini fermierii români şi a face ce trebuie pentru ţară, dar cu reguli, cu norme juridice pe care nu trebuie să le încălcăm, pentru că pe plan juridic este interpretativ şi pot fi urmări mai dureroase decât acestea”, a spus Petre Daea într-o conferinţă de presă.

Întrebat ce sumă ar putea primi România din cele 100 de milioane de euro anunţate de Comisia Europeană pentru sprijinirea ţărilor celor mai afectate de exporturile de cereale din Ucraina, Daea a precizat că nu va da un răspuns, până când nu va veni decizia.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Nu dau niciun răspuns pe această sumă. V-am spus-o foarte clar de la bun început, aştept, şi acum sunt convins că la Comisia Europeană lucrurile sunt în regulă şi din acest punct de vedere sunt parţial liniştit, pentru că aştept cât mai repede decizia, în aşa fel încât să fim lângă fermieri. Iată ce-i afară, este timp de semănat, este timp de irigat, este timp de lucrat în câmp. Lucrurile acestea le-au înţeles foarte bine, iar pe acest culoar al interesului naţional şi al intereselor fermierilor români, Petre Daea a fost tot timpul prezent atât în dialogul instituţional, cât şi în acela formal, în condiţiile în care a semnat documente şi a făcut propuneri care să fie luate în seamă de către instituţiile Uniunii Europene”, a adăugat el.

Ministrul Agriculturii a reiterat că în urma Consiliului AgriFish de la Luxemburg s-a decis ca România să fie protejată prin decizia Comisiei Europene de interzicere a importurilor de grâu, porumb, rapiţă, floarea soarelui şi ulei de floarea-soarelui din Ucraina, urmând să primească suma cuvenită pentru a fi acordată fermierilor afectaţi, iar celelalte patru ţări care au luat decizii unilaterale riscă să nu primească bani dacă nu le vor ridica.

Întrebat ce face ministrul Agriculturii pentru a se asigura că se vor aplica aceste măsuri anunţate de CE, Daea a răspuns că “statul român funcţionează după reguli şi după legi”.

Comisia Europeană a alocat recent 56,3 milioane de euro pentru compensarea pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei, României revenindu-i cea mai mică sumă, respectiv 10,05 milioane de euro. Ulterior, Comisia a anunţat că va mai aloca fonduri de 100 de milioane de euro pentru ţările cele mai afectate, urmând să anunţe cum vor fi împărţiţi aceşti bani.

Fondurile extrem de mici alocate României au adus nemulţumiri în rândul fermierilor români care au solicitat un mecanism real de sprijin pentru agricultori, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, care le-a adus pagube de sute de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: