Sursa foto: Unsplash Nik Shuliahin
SUA au de vreme îndelungată două sisteme fiscale: unul pentru oamenii care muncesc pentru a putea trăi și un altul pentru bogați. Mulți dintre cei mai bogați miliardari ai Americii nu au plătit practic nici un impozit pe sutele de miliarde de dolari pe care și le-au adăugat averilor în ultimul deceniu, dezvăluie un articol stupefiant publicat recent de ProPublica, scrie Financial Times.
Detaliile acestei povești, bazate pe date ale fiscului american (IRS) scurse în presă, pot fi șocante. Dar de fapt nu este decât încă o confirmare a unui lucru pe care noi îl cunoșteam de multă vreme. Și nu e vorba aici de lacune legislative, ci de tratamentul fundamental diferit rezervat bogaților care e încastrat în nucleul codului fiscal american.
Oamenii care muncesc pentru a-și câștiga existența – marea majoritate a americanilor – plătesc impozite la rate care variază cam între 10 și 40%. Unele sume sunt colectate săptămânal direct din salariul lor, iar o dată pe an ei completează un formular fiscal și fie trebuie să mai plătească încă un pic la IRS, fie li se restituie o mică sumă care le fusese reținută în exces.
Cei bogați, pe de altă parte, nu au nevoie de salarii. Ei pot folosi pur și simplu instrumente financiare derivate sau împrumuturi pentru a-și acoperi traiul de zi cu zi, astfel că ei nu au nevoie să aibă nici un fel de „venit impozabil”. Își pot angaja contabili pentru a le administra finanțele și a decide în numele lor dacă și când e cazul să plătească vreun impozit. Din cauză că SUA nu impozitează veniturile din capital decât la vânzarea de active, bogații sunt în măsură să acumuleze venituri enorme, complet neimpozitate, cu excepția cazului în care se decid să-și vândă din active.
Acesta e modul în care cei mai bogați 25 de americani au fost capabili să acumuleze, în intervalul 2014-2018, 401 miliarde de dolari, pentru care nu plătit impozit decât 3,4% din acest total. Tuturor le-au crescut averile în mod fabulos, dar din cauză că nu și-au vândut din activele pe care le dețin, cărora între timp le-a crescut valoarea, ei nu datorează fiscului mai nimic pentru această creștere a averii.
Distincția pe care o face codul nostru fiscal între a face bani dintr-o „creștere a averii”, respectiv din „venituri”, creează un avantaj enorm doar pentru cei mai bogați americani.
El afirmă că modul în care fac bani bogații, prin investiții ce cresc în valoare, nu ar trebui impozitat, în vreme ce modul în care toți ceilalți fac bani, prin venituri, ar trebui impozitat. E o distincție deplin arbitrară. Da, există o diferență între un activ căruia i se mărește valoarea și un venit propriu-zis. Dar pentru cei mai bogați americani, această distincție nu e relevantă. Bogăția e bogăție, indiferent sub ce formă e deținută.
Nu există nimic intrinsec în economie care să spună că nu poți impozita profiturile din capital netransformate încă în lichidități. Nu este vreo lege imuabilă a economiei, este o opțiune politică deliberată, opțiune care, ținând cont de explozia inegalității din SUA în ultimele decenii, pare a fi una destul de proastă. Investitorilor bogați – cum sunt și eu, un fost director pe Wall Street – pur și simplu nu ar trebui să li se permită să aleagă când să plătească impozit și când nu pe investițiile lor.
Două soluții avem. Prima ar fi să se impoziteze în fiecare an profiturile din capital netransformate încă în lichidități. Senatorul Ron Wyden a depus deja un proiect de lege pe care l-a denumit „mark-to-market” care ar face exact acest lucru, iar acum pare că vrea să-l propună din nou, ca urmare a investigației ProPublica.
A doua ar fi să se perceapă un impozit anual pe averile celor ultra-bogați, după cum au propus senatorii Elizabeth Warren și Bernie Sanders.
Ambele abordări își au avantajele și dezavantajele lor, dar oricare dintre ele ar constitui o ameliorare considerabilă față de actualul status-quo.
Deși negocierile în curs din Congres pe tema măririi impozitelor pentru bogați nu par a include pe moment nici una dintre aceste propuneri, presiunea publică în favoarea unei acțiuni agresive în această chestiune nu va putea decât să crească, și din motive întemeiate. Nu poate exista vreo justificare pentru un cod fiscal care permite ca indivizii cei mai bogați din țară să nu plătească aproape deloc impozite.
Articol de Morris Pearl (președintele asociației Patriotic Millionaires)
Sursa: Rador / Traducere: Andrei Suba