Construcţia unui terminal nou la Aeroportul Otopeni nu se justifică în prezent, ținând cont de numărul de pasageri, afirmă ministrul Transporturilor / În urmă cu un an, Grindeanu spunea că un nou terminal este „absolut necesar”

Aglomeraţie Aeroport Otopeni

Nu este justificată construirea unui nou terminal la Aeroportul Otopeni din Bucureşti, având în vedere numărul actual de pasageri, însă trebuie aduse îmbunătăţiri actualului terminal, a declarat duminică, într-un interviu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă îi place cum arată Aeroportul Otopeni, Sorin Grindeanu a răspuns, duminică, la Digi24, că acesta ar trebui să ajungă din nou, anul acesta, la numărul de pasageri pe care l-a avut înainte de pandemie, altfel nu este justificată construcţia unui nou terminal de călători.

„Aeroportul Otopeni trebuie să ajungă şi sper că va ajunge la sfârşitul anului 2023 la numărul de pasageri dinainte de pandemie. Adică să se recupereze ceea ce s-a pierdut. În acest moment, astăzi, când vorbim, pe numărul de pasageri, pe toate studiile, şi avem studii şi de la Banca Mondială şi vi le pot pune la dispoziţie, nu se justifică construcţia unui terminal nou. La benzile care aduc bagaje, tot ce ţine de buna funcţionare în actualul terminal, clar că trebuie să fie îmbunătăţit”, a declarat Grindeanu.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ministrul Transporturilor a precizat că peste 5 ani ar putea fi necesar un nou terminal.

„Eu vorbesc de un terminal nou, care înseamnă foarte mulţi bani. Astăzi, când vorbim pe numărul de pasageri pe care îl are Aeroportul Otopeni, nu se nu se justifică. În 5 ani? Da, posibil, dacă se menţine acest ritm de creştere. Dar astăzi, nu. Asta nu înseamnă că lucrurile nu trebuie să fie îmbunătăţite pe actualul terminal: curăţenie, benzile de adus bagaje, fluxul pasagerilor. Eu când plec vinerea seara la Timişoara, la acea oră este un vârf de trafic, nu doar pe cursele interne, ci şi externe”, a spus Grindeanu.

În urmă cu aproape fix un an, în 20 mai 2022, același ministru afirma că „Aeroportul Otopeni are nevoie de un nou terminal şi ştim cu toţii” acest lucru.

„Income-urile, veniturile la Aeroportul Bucureşti sunt unele care sunt destul de mari iar planurile de dezvoltare şi un terminal nou sunt absolut necesare”, spunea atunci ministrul Transporturilor.

Acum, Grindeanu vorbește doar despre investiţiile care se realizează astfel încât lucrurile să fie îmbunătăţite pe actualul terminal.

„Aceste investiţii au început să fie făcute şi sper să continue în Aeroportul Bucureşti, inclusiv investiţii în acel burduf care face legătura cu avioanele, parte din ele trebuie să fie schimbate, sunt depăşite”, a subliniat Grindeanu.

Potrivit datelor publicate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în luna ianuarie a acestui an, traficul aerian înregistrat pe cele două aeroporturi din Capitală – Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu – a crescut cu 82,2% în 2022, faţă de 2021, până la un număr de 12.610.247 de pasageri.

De asemenea, anul trecut, s-au raportat 120.745 de mişcări de aeronave (aterizări plus decolări), în creştere cu 30,7%, de la un an la altul.

„Numărul total de pasageri din 2022 se apropie, astfel, de cel maxim, înregistrat în anul 2019 (14,8 milioane pasageri), ajungând să reprezinte peste 85% din acesta. În ceea ce priveşte numărul de mişcări aeronave, acesta reprezintă circa 83% din valoarea record de 145.002 mişcări, înregistrată tot în 2019. Din acest total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 12.601.679 pasageri şi 102.136 de mişcări de aeronave”, notează sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: