Cozi uriașe pe Autostrada Soarelui la Fetești, la întoarcerea turiștilor de pe litoral. Avertizare de la Poliție pentru luni, 5 iunie: deviere de pe Autostrada A2 pe la Drajna

Pod Fetești

Restricțiile de la Podul Fetești au dus la formarea unor cozi foarte mari pe Autostrada Soarelui, duminică, în prima zi de Rusalii la întoarcerea de pe litoral, iar pentru luni, 5 iunie (zi liberă), Poliția Română anunță devierea circulației de la Drajna pentru direcția București – Constanța, măsură care va permite circulația pe două benzi la Podul Fetești pentru sensul Constanța – București.

„Poliția Română recomandă conducătorilor auto să-și planifice cu mare atenție revenirea din minivacanța de Rusalii dinspre litoralul Mării Negre către Capitală, dar și deplasarea dinspre Capitală spre Constanța, având în vedere că este de așteptat ca pe Autostrada A2 să se înregistreze valori intense de trafic, luând în considerare numărul mare de turiști aflați în ultimele zile în stațiuni. Astfel, mâine, 5 iunie, în intervalul orar 12.00-22.00, în funcție de valorile de trafic, polițiștii rutieri și administratorul drumului public vor lua măsura devierii circulației pe sensul de mers București – Constanța, Autostrada A2, prin nodul rutier Drajna. Având în vedere că *pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului de la Fetești, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, polițiștii vor recurge la *oprirea circulației pe sensul către litoral*, în anumite intervale orare, pentru a permite *deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală”, a transmis duminică după-amiază IGPR.

Taxa de la Fetești este suspendată până la finalizarea reparațiilor, dar nu mai târziu de 31 august 2023.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pe 16 mai, la Parlament, ministrul Sorin Grindeanu explica facilitatea acordată șoferilor. „Ca termen, realist din ce mi-au spus colegii de la CNAIR 1 iunie. Să fie cât mai scurtă această perioadă, iar cei care reabilitează podul, Brațul Borcea să termine cât mai repede. O să vedem decizia CA CNAIR, eu am spus ce îmi doresc. De unde a plecat această dorință, în această perioadă cât este în lucru podul mi se pare un pic absurd să ceri taxe suplimentare pentru traversare mai alesc că se va sta la coadă pentru plata taxei. Cred că abordarea mea este cea corectă, dar nu vreu să influențez decizia CNAIR”, a declarat Grindeanu.

Contractele de 130 de milioane lei (fonduri europene) pentru reparațiile capitale la cele două poduri de pe Autostrada Soarelui au fost semnate cu Maristar 2021, iar lucrările au început în primăvara 2021 având termen de finalizare de 24 de luni (exceptând sezonul estival 15 iunie-15 septembrie). Maristar este constructorul care lucrează și la noul pod de pe DN 73 Pitești – Brașov și va face lucrări pentru securizarea versanților pe Transfăgărășan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: