Scumpirea alimentelor s-a mai domolit în luna iulie în Franța, anunță ministrul francez de Finanţe/ El spune că mai sunt 4-5 mari firme din industria alimentară care nu au redus încă prețurile și amenință că le va numi public

leclerc, magazin, alimente

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a anunţat joi că inflaţia preţurilor la alimente a început să se atenueze în iulie, iar tendinţa ar urma să se accelereze în următoarele luni, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Încă există patru sau cinci mari jucători din industria alimentară care nu au îndeplinit solicitarea Guvernului de a reduce preţurile, a declarat ministrul de Finanţe, la postul de televiziune BFM, ameninţând că va da publicităţii numele lor dacă nu respectă cerinţele.

“Până în prezent, toţi au început să se conformeze solicitărilor. Veţi vedea că în cursul lunii iulie preţurile vor începe să scadă la anumite produse, cum ar fi carnea de pasăre, cereale, paste sau ulei. Trebuie să accelerăm procesul, astfel ca până în toamnă să spargem spirala inflaţionistă”, a afirmat Le Maire.

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

Carrefour, cel mai mare retailer european, a început luna trecută să reducă preţurile cu aproximativ 10% în medie, la un număr de aproximativ 500 de produse, în ideea de a-i ajuta pe cumpărătorii francezi să facă faţă costului ridicat al vieţii, a informat recent un purtător de cuvânt al Carrefour. Reducerile de preţuri acoperă produse alimentare şi de igienă de la 400 de mărci şi 100 de produse vândute sub marcă proprie.

În iunie, ministrul francez de Finanţe anunţa că 75 de reprezentanţi ai industriei alimentare s-au angajat să reducă preţurile la sute de produse, începând din iulie, iar dacă îşi încalcă promisiunea riscă sancţiuni financiare.

În Franţa, a doua cea mai mare economie din zona euro, preţurile alimentelor au crescut după ce retailerii de alimente şi furnizorii lor au convenit o creştere medie cu 10% a preţurilor în negocierile anuale care au avut loc în martie, ambele părţi susţinând că aceste majorări sunt necesare pentru a acoperi costurile de producţie mai ridicate.

Dar aceste preţuri ridicate alimentează inflaţia, astfel încât Bruno Le Maire s-a angajat să ia măsuri contra retailerilor de alimente dacă aceştia nu transferă către consumatori preţurile cu ridicata mai scăzute, în condiţiile creşterii costului vieţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: