Grupul ProCredit a inaugurat propriul parc solar în Kosovo

panouri solare, energie verde Sursa foto: Pexels

Grupul ProCredit, care activează, în principal, în Europa de Sud-Est și de Est, a inaugurat în data de 5 iulie 2023 propriul său parc fotovoltaic – ProEnergy – în Lipjan, în apropiere de Pristina, Kosovo, potrivit unui comunicat de presă.

Compania transmite că parcul fotovoltaic de 3 MWp a fost inițiat și implementat ca un proiect comun între Banca ProCredit din Kosovo și ProCredit Holding și a costat în jur de 2,5 milioane euro.

Potrivit comunicatului de presă, grupul ProCredit urmărește să contribuie la schimbarea peisajului energetic din Kosovo prin crearea unui know-how local, stimulând și investițiile în mediul privat. Proiectul reprezintă o etapă importantă pentru Grupul ProCredit, orientat spre dezvoltare, în ceea ce privește realizarea neutralității climatice, un obiectiv pe care îl urmărește încă din anul 2018. 

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Parcul Fotovoltaic ProEnergy este primul parc solar din Kosovo deținut de un grup bancar. Producția anuală preconizată a parcului solar de 3 MWp este de 3.711 MWh, care va putea alimenta până la 450 de gospodării cu un consum de electricitate mediu lunar de până la 700 kWh. În acest mod, Grupul ProCredit contribuie la tranziția energetică în Kosovo unde 90% din electricitatea generată în 2022 a provenit din centrale electrice pe bază de cărbune, cu emisii de gaze cu efect de seră și riscuri pentru sănătate și mediul înconjurător”, se mai transmite în comunicatul de presă.

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care constă din bănci comerciale pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Pe lângă concentrarea operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. 3MWp ce unitate de masura este asta??? Eventual 3 MW ,cat produce? Doar cand este soare noaptea nu si nu mai faceti calcule cate gospodarii ,ca doar acestea consuma si noaptea, habar n-aveti cum functioneaza un sistem energetic!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.