Listarea Hidroelectrica s-a încheiat cu un succes istoric, după cum spun toți specialiștii din piață. Fondul Proprietatea (FP), acționar minoritar al Hidroelectrica, anunță că a încasat peste 8 miliarde lei din vânzarea pe bursă a participației deținute la compania de stat.
FP a vândut investitorilor instituționali și de retail întregul pachet de acțiuni de 19,94% din titlurile companiei.
„Suprasubscrierea acțiunilor de 4,7 ori reprezintă un semnal de încredere pentru Hidroelectrica. În plus, deschide un nou capitol pentru micii investitori, iar pentru noi, la BCR, este un semnal că trebuie să scalăm demersurilor de democratizare a accesului la informații de educație financiară și dezvoltare investițională”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
Banca Comercială Română anunță că a acționat în calitate de Deținător Comun al Registrului de Subscrieri în cadrul Ofertei Publice de Vânzare Hidroelectrica și a oferit investitorilor retail cele mai multe opțiuni de tranzacționare: 100% digital prin George și aplicația BCR Broker, prin telefon sau direct în unitățile BCR, potrivit unui comunicat de presă.
Iar interesul pentru asemenea acțiuni este mare și printre cititorii Economedia care au răspuns la sondajul derulat pe site.
Astfel, la întrebarea “Ați cumpărat sau intenționați să cumpărați acțiuni Hidroelectrica?”, peste 70 la sută au răspuns pozitiv, iar aproape 18 la sută au spus că se mai gândesc.
În ceea ce privește alte investiții, peste 40 la sută dintre cei care au răspuns au spus că mai au acțiuni la alte companii românești de pe bursă.
Acționarul majoritar al Hidroelectrica rămâne în continuare statul român, prin Ministerul Energiei, cu 80,06% din acţiuni.
Cu toate acestea, au existat voci în spațiul public care au contestat listarea Hidroelectrica la Bursă și au spus că statul nu trebuie să vândă vreo acțiune, pentru că “nu ne vindem țara”” Lucru pe care l-a și făcut, pentru la această listare au fost oferit doar acțiunile deținute de Fondul Proprietatea.
Chiar când Hidroelectrica și-a anunțat intenția de listare, ministrul Energiei de atunci, Virgil Popescu, spunea că “listarea unui pachet minoritar, aparţinând Fondului Proprietatea, fără ca statul român să-şi diminueze cota cu o singură acţiune al SPEEH Hidroelectrica SA este nu doar un obiectiv al PNRR, al sectorului energetic românesc, ci a fost şi un obiectiv al programelor liberale de guvernare de după 2019”.
O declarație similară a făcut la audierile din parlament pentru noul guvern condus de Marcel Ciolacu, deputatul PNL, Sebastian Burduja, propus pentru ministerul Energiei: „Este un jalon în PNRR și e foarte important pentru mulți să înțeleagă că este vorba de listarea pachetului pe care îl are deja Fondul Proprietatea. Deci nu este, este vorba de acțiuni care sunt în proprietatea statului român. Cred că este o măsură bună, nu înseamnă că ne vindem țara, înseamnă că dăm românilor posibilitatea să investească în companiile strategice ale statului român și să-și înmulțească agoniseala”, a concluzionat Sebastian Burduja.
La fel consideră și cei mai mulți din cititorii Economedia. Astfel, peste 85 la sută dintre cei care au răspuns la întrebarea “”Considerați că listarea Hidroelectrica înseamnă că „ne vindem țara”? au spus că nu sunt de acord cu această afirmație. Mai puțin de 8% au răspuns “da””
Hidroelectrica SA îşi va face debutul la bursă în data de 12 iulie cu o valoare de piaţă de aproximativ 10 miliarde de dolari.