Tarifele pentru terminarea apelurilor fixe si mobile scad cu 20%, respectiv cu 8%, de la 1 iulie 2021

telefon mobil, apel, conversatie Sursa foto: Pexels

Operatorii de telefonie din România vor practica de la 1 iulie 2021 tarife de terminare a apelurilor fixe și mobile cu aproape 20%, respectiv 8% mai mici față de cele din prezent, anunță Autoritatea din Comunicații (ANCOM).

Astfel, operatorii de telefonie mobilă vor practica un tarif de 0,7 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor fixe, începând cu 1 iulie 2021.

Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabilește tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu și se aplică direct, fără a necesită transpunere în legislația națională.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor mobile

Tariful de terminare a apelurilor mobile este cu aproape 8% mai mic față de cel practicat până acum și va fi perceput de către toți operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piață serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile rețele publice de telefonie.

Regulamentul Comisiei Europene stabilește și tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplică și în România astfel:

0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie –  31 decembrie 2022;

0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023;

0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor fixe

Tariful de terminare a apelurilor fixe este cu aproximativ 20% mai mic față de cel practicat până acum.

Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenți/minut.

Ce este tariful de terminare

Tariful de terminare reprezintă prețul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în rețeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori. Acest preț se regăsește în tariful perceput utilizatorului final care inițiază apelul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: