Administratorii drumurilor sunt obligaţi să monteze indicatoare de avertizare în localităţile cu risc de roaming involuntar/ Legea, promulgată de președintele Iohannis

roaming

Administratorilor drumurilor sunt obligați să amplaseze sub indicatoarele de intrare în localităţile aflate în zonele de risc de roaming involuntar panouri conţinând mesaje de atenţionare cu privire la riscul menţionat.

Asta prevede legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice, promulgată vineri de președintele Iohannis, scrie Agerpres.

Potrivit legii, ANCOM publică cel puţin o dată la trei ani, pe baza măsurătorilor sau simulărilor de acoperire, lista unităţilor administrativ-teritoriale aflate în zona de graniţă în care există riscul pentru utilizatorii finali de a intra în roaming involuntar din ţările vecine.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În termen de 60 de zile de la data publicării listei, ANCOM are obligaţia să informeze toate autorităţile administraţiei publice locale ale căror unităţi administrativ-teritoriale se regăsesc pe listă, precum şi consiliile judeţene în care se regăsesc unităţile administrativ-teritoriale respective, în calitate de administratori ai drumurilor judeţene, precum şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de administrator al drumurilor naţionale, cu privire la publicarea listei în care există risc de roaming involuntar din ţările vecine.

Administratorii drumurilor care se regăsesc pe raza unităţilor administrativ-teritoriale indicate în listă au obligaţia ca, în cel mult şase luni de la data publicării de către ANCOM a listei să instaleze sub indicatorul de intrare în unitatea administrativ-teritorială în care a fost identificat riscul de roaming involuntar, un indicator pe fiecare sens de mers, amplasat într-un loc cu vizibilitate pentru toţi participanţii la trafic, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, care să conţină în mod obligatoriu textul: “ATENŢIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR”.

“Indicatoarele vor respecta dimensiunile, condiţiile tehnice şi descrierile prevăzute de standardele române de semnalizare rutieră în vigoare, similare cu cele ale indicatoarelor de localizare pentru intrarea sau ieşirea din localitate. Textul va fi scris cu majuscule, după cum urmează: cuvântul “ATENŢIE!” va fi scris cu roşu, iar “RISC DE ROAMING INVOLUNTAR” va fi scris cu negru”, mai stabileşte actul normativ, care cuprinde şi sancţiuni în cazul nerespectării acestor prevederi.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce aiureala? N-ar fi avut mai mult sens ca guvernul sa lucreze cu companiile de telefonie pentru a se instala atene in asa fel incat sa nu ne mai intre roaming?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.