Piața de capital din România a atins un nou maxim istoric, după o creștere de 10 procente în primele șase luni

BVB, Bursa de valori Bucuresti, investitii Sursa foto: Bursa de valori București

Piața de capital din România a depășit un nou reper și a atins un maxim istoric în iunie, atunci când indicele BET-TR, care include și dividendele, a trecut pentru prima dată de la înființare de pragul de 25.000 de puncte. Primele 6 luni au consemnat o creștere de 10% pentru piața de capital din România prin prisma indicelui BET-TR. Tot la nivelul primului semestru, cel mai mare avans a fost înregistrat de indicele companiilor din energie și utilități, BET-NG crescând cu 12,5%, arată o analiză realizată de Bursa de Valori București (BVB).

Deși creșterea înregistrată la finalul lunii iunie a nivelul general al pieței a avut loc pe fondul unei lichidități în scădere, majoritatea indicilor Bursei de Valori București (BVB), cu excepția BET-FI, care include societățile de investiții financiare și Fondul Proprietatea, se aflau în teritoriu pozitiv la finalul primelor 6 luni ale acestui an.

În ultimii 5 ani, companiile din indicele BET-TR au oferit investitorilor creșteri de 103%, exprimate în moneda unică europeană, peste nivelul oferit de indicele american S&P500 (+91,3%) și mai mult decât dublu față de indicele european STOXX600 (+41,6%), potrivit datelor BVB și Refinitiv. În același orizont de timp, performanța exprimată în moneda unică europeană a indicilor de tip total return FTSE Emerging Markets a fost de 20,1%, iar cea a MSCI Frontier Markets de +13,3%. BVB amintește însă că performanța trecută nu reprezintă o garanție a performanței viitoare, iar piețele financiare pot performa diferit în viitor.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Numărul investitorilor de pe piața de capital din România a continuat să crească și a ajuns la finalul primului trimestru din 2023 la peste 141.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparație, în 2019 erau aproape 54.000 de investitori. Acest lucru înseamnă o creștere de 160% realizată într-un ultimii cinci ani. Mai mult, cifra de 141.000 de investitori reprezintă un maxim istoric pentru piața de capital din România.

În ceea ce privește lichiditatea, per ansamblu se poate constata că valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 8,4 miliarde lei, echivalentul a 1,7 miliarde euro, însă această cifră este în scădere față de primul semestru al anului trecut, pe fondul așteptărilor investitorilor privind IPO-uri anunțate la BVB, dintre care cel mai semnificativ eveniment corporativ l-a reprezentat anticipata listare a Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România.

Valoarea totală a celor 15 listări realizate la Bursă de Valori București (BVB) a depășit 1,8 miliarde euro în primele șase luni ale acestui an, o perioadă marcată de volatilitate în piețele de capital internaționale. Defalcat, pe segmentul de venit fix, au fost listate 7 emisiuni de obligațiuni corporative în valoare cumulată de 1,12 miliarde euro, 5 emisiuni de titluri de stat Fidelis în valoare de 618 milioane euro, și o emisiune de obligațiuni municipale în valoare de 112 milioane euro, iar pe segmentul de acțiuni a avut loc o listare în valoare de 1 milion de euro. Instrumentele de venit fix au contribuit în mod semnificativ la valoarea totală de tranzacționare consemnată în primele cinci luni la BVB, impulsionate în special de continuarea programului de emisiuni de titluri de stat Fidelis, dar și de revitalizarea segmentului de obligațiuni corporative. Privind evoluția listărilor de acțiuni și obligațiuni, la nivelul BVB au fost derulate peste 160 de runde de finanțare în ultimii cinci ani în valoare cumulată de 8 miliarde euro.

Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București, a declarat: „Piața de capital din România a beneficiat de un prim semestru care a adus creșteri substanțiale, ceea ce devine cu atât mai relevant când analizăm contextul internațional mai larg. Privind în retrospectivă, devine tot mai limpede că în aceste prime 6 luni ale anului investitorii au fost în expectativă și au vrut să se poziționeze cât mai bine pentru listarea Hidroelectrica, cea mai importantă listare din Europa de până acum în acest an. Ca urmare a listării Hidroelectrica, am devenit a treia piață de capital din regiune în ceea ce privește capitalizarea, iar în lipsa unui eveniment negativ extrem, vom încheia 2023 cu cel mai mare nivel al capitalizării înregistrat în istorie de companiile românești tranzacționate la bursă.”

Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București, a declarat: „Ne așteptăm ca în a doua jumătate a acestui an să vedem o creștere a activității pe piață comparativ cu primele 6 luni pentru că, pe de o parte, există noi investitori activi în momentul de față la BVB, iar pe de altă parte, investitorii au acum mai multă claritate în construirea sau rebalansarea portofoliilor. Tranzacționarea Hidroelectrica, o companie atât de importantă în spectrul economic național, poate genera noi repere în ceea ce privește lichiditatea și evaluarea companiilor românești listate. Investitorii de toate tipurile reacționează pozitiv la ceea ce se întâmplă în piața de capital din România și din punctul nostru de vedere este clar că vom avea un nou an record pe segmentul de acțiuni de pe Piața Reglementată în ceea ce privește valoarea totală de tranzacționare, incluzând și ofertele, precedentul record fiind nedoborat din 2007, când această valoare a fost de 13,8 miliarde lei.”

Evoluția pozitivă a pieței de capital din primele șase luni din 2023 an vine după un an 2022 marcat de volatilitate și incertitudini. La nivelul pieței de capital românești s-au înregistrat anul trecut noi maxime la capitolul valoare totală de tranzacționare, lichiditate medie zilnică și număr de tranzacții. Astfel, Bursa de Valori București a atins un nou record în 2022 în ceea ce privește valoarea totală de tranzacționare realizată pe toate piețele cu toate tipurile de instrumente financiare după ce tranzacțiile totale au depășit 24 miliarde lei, în creștere cu 11% față de nivelul din 2021. Tot la nivelul anului trecut, lichiditatea medie zilnică de tranzacționare pentru toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piața Reglementată (PR) și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a crescut cu 11% și a ajuns la 95,6 milioane lei. Investitorii au realizat în 2022 un nou record în ceea ce privește numărul de tranzacții cu toate tipurile de instrumente financiare realizate pe toate piețele: peste 1,67 milioane de tranzacții. În același timp, incertitudinile internaționale au condus la scăderi ale pieței, de 1,9% pentru indicele BET-TR, la finalul anului trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: